Miercuri, 12 februarie, între orele 18:00 și 20:00, „Intersecțiile la Antipa” îl vor avea ca invitat special pe Radu Pană, specialistul în taxidermie al Muzeului Antipa, ce va destăinui publicului câteva dintre secretele activităţii lui. Laboratorul de Restaurare – Taxidermie are un rol important în conservarea curativă și restaurarea unor bunuri de importanță științifică, deoarece timpul își pune amprenta asupra unor exponate, așa cum sunt cele care au depășit cu mult vârsta de o sută de ani. Dacă cercetătorii sunt cei care aduc din teren materiale biologice într-o stare mai bună sau mai puțin bună, taxidermistul este cel care, prin tehnicile de specialitate, „dă viață” multor animale.

Evenimentul face parte din proiectul MyAntipa, un demers de educație modernă interdisciplinară, în care știința, arta, lectura și dezbaterile se unesc pentru a oferi noi perspective de învățare publicului larg. Proiectul inițiat de BRD, în parteneriat cu Muzeul Antipa, este realizat în colaborare cu scriitoarea și managerul cultural Svetlana Cârstean, cunoscută pentru multiple inițiative culturale și educative.

Participarea la eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrierile se fac prin completarea formularului de rezervare, pe https://antipa.ro/rezervari.