Banca Naţională a României, în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică, a realizat cercetarea statistică pentru determinarea investițiilor străine directe (ISD). Obiectivul principal a fost determinarea fluxului net de ISD în cursul exerciţiului financiar 2019 în întreprinderile investiţie străină directă rezidente, a veniturilor obținute de nerezidenți din aceste investiții, precum și a soldului ISD în România la 31 decembrie 2019.
Metodologia utilizată la elaborarea acestor statistici este în conformitate cu prevederile Manualului balanţa de plăţi şi poziţia investiţională internaţională editat de Fondul Monetar Internaţional, ediţia a 6-a (BPM6).
- Fluxul net de ISD în anul 2019 a înregistrat valoarea de 5173 milioane euro, din care:
- 5021 milioane euro participații la capitalurile proprii (nivel rezultat prin însumarea aportului la capitalurile proprii ale întreprinderilor ISD,în valoare de 2238 milioane euro, cu profitul reinvestit în întreprinderile ISD în valoare de 2783 milioane euro);
- 152 milioane euro instrumente de natura datoriei în relația cu investitorii străini direcți și cu societățile din cadrul grupului acestora (datorii minus creanțe).
- Soldul ISD la 31 decembrie 2019 a atins nivelul de 88304 milioane euro, din care:
- 61352 milioane euro capitaluri proprii, inclusiv profitul reinvestit (69,5 la sută);
- 26952 milioane euro instrumente de natura datoriei în relația cu investitorii străini direcți și cu societățile din cadrul grupului acestora (datorii minus creanțe) (30,5 la sută).
- Veniturile din ISD în România realizate de nerezidenți în anul 2019 au înregistrat valoarea de 7040 milioane euro, din care:
Veniturile nete din participații la capital au înregistrat valoarea de 6346 milioane euro și au fost calculate ca diferență între profiturile după impozitare obținute de întreprinderile ISD care au înregistrat profit, în valoare de 9232 milioane euro și pierderile întreprinderilor ISD care au înregistrat pierderi, în valoare de 2887 milioane euro.
Veniturile nete din dobânzi au înregistrat un nivel de 694 milioane euro și au fost calculate ca diferență între dobânzile primite de către investitorii străini direcți pentru creditele acordate întreprinderilor deținute în România și dobânzile plătite de către aceștia pentru creditele primite de la întreprinderile lor din România, atât direct, cât și prin alte companii nerezidente din cadrul grupului.