HISTORY® transmite, în premieră și în exclusivitate, joi, 19 decembrie, de la ora 21:00, lungmetrajul „Născuți pentru Sabie”, la două zile după difuzarea în Polonia. Pelicula spune o poveste despre onoare, curaj și război, din perspectiva unui tânăr cavaler care a crescut în uniunea statală polono-lituaniană a secolului al XVII-lea, o perioadă marcată de numeroase conflicte sângeroase în Europa.

„Născuți pentru Sabie” aduce în prim-plan filmul de acțiune, centrat în jurul nobilului Błażej Wronowski, care va fi instruit în arta mânuirii sabiei de Jan Jerlicz, un veteran al războaielor muscovite, la cererea fratelui său de arme.

Lungmetrajul are și o parte documentară, care prezintă o incursiune în istoria și arta mistică a sabiei poloneze. Aceasta este considerată din cele mai vechi timpuri și până în prezent una dintre cele mai periculoase arme din lume. Luptătorii fac demonstrații de măiestrie, etalându-și forța și tehnica dobândite de-a lungul anilor de pregătire, astfel încât să poată mânui această armă.

Trailerul noului film este disponibil pe canalul de YouTube HISTORY Romania.

Despre HISTORY®

Televiziunea HISTORY®, în prezent existentă în peste 302 milioane de locuinţe din toată lumea, priveşte istoria dintr-o perspectivă diferită, celebrând oamenii cu iniţiativă care ies din mulţime şi îşi lasă amprenta asupra lumii. Aceşti oameni, prezenţi în vasta diversitate de emisiuni difuzate de HISTORY®, sunt nonconformişti care înfruntă riscul, aduc schimbarea, modifică drumurile deja bătătorite şi împing limitele mai departe.

HISTORY este principala televiziune din portofoliul A+E Networks UK®. HISTORY a aderat la ARMA în februarie 2013, când a lansat un feed de transmisie localizat, putând astfel asigura grile de programe personalizate pentru România. Televiziunile HISTORY şi HISTORY HD sunt disponibile prin Akta-DCS, Digi, iNES IPTV, Orange TV, Telekom și UPC.

Pentru mai multe detalii, puteţi accesa site-ul oficial HISTORY România, pagina de Facebook HISTORY România sau canalul local de YouTube.