Mastercard face posibilă plata cu cardul la producătorii agricoli din Piața Cibin din Sibiu

Mastercard continuă să fie principala voce în materie de inițiative inovatoare de promovare a plăților electronice și, în colaborare cu Asociația Administratorilor de Piețe din România (AAPR) și Patria Bank, beneficiind de susținerea Primăriei Sibiu, lansează astăzi plata cu cardul în Piața Cibin.

Într-o primă fază, consumatorii vor putea plăti direct cu cardul la 30 de producători agricoli care își vând produsele în piața sibiană. Programul-pilot își propune să aducă în atenția consumatorilor și producătorilor beneficiile introducerii plății cu cardul și, totodată, să genereze o mișcare amplă la care ulterior să adere și alte piețe, transformând plățile electronice în normalitate. Proiectul va continua până în luna octombrie, numărul de POS-uri instalate urmând să crească pe parcursul verii.

Mai mult, producătorii agricoli vor primi un pachet ce include un POS și un card, menit să îi ajute să rămână competitivi în fața consumatorilor prin oferirea unei alternative la plata cu cardul. Ulterior, banii încasați prin POS pot fi folosiți direct de pe cardul de debit Mastercard Business, pentru achitarea diverselor cheltuieli pe care le pot avea. Astfel, Mastercard pune în centrul atenției nevoile micilor întreprinzători, oferindu-le oportunitatea de a rămâne relevanți într-un mediu din ce în ce mai dinamic.

Totodată, inițiativa urmărește alinierea comerțului la standardele europene Smart, dar și identificarea unui numitor comun între tendința în creștere a unui stil de viață sănătos, axat pe o alimentație bogată în fructe și legume, și fenomenul “eat local”, care presupune consumul de produse oferite de localnici. Optimizarea plăților realizată prin introducerea plății cu cardul poate determina creșterea vânzărilor de produse locale.

 „Plata cu cardul, inclusiv la comercianții din piață, trebuie să fie o realitate și, totodată, o normalitate. Ne bucurăm să putem face acest lucru posibil și în Sibiu, mai ales că, odată cu introducerea de POS-uri în zone de comercianți care au fost până acum apanajul numerarului, consumatorii vor avea ocazia de a plăti ușor, rapid și în siguranță. Bineînțeles, ne dorim să extindem proiectul de implementare de POS-uri și către alte piețe din țară”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România.

„Ne bucurăm să facem parte din acest proiect unic și-l dorim extins în toată țara. De peste 15 ani, suntem alături de producătorii agricoli pe care îi finanțăm și îi susținem să crească. Prin oferirea de POS-uri producătorilor agricoli, ne dorim să ducem mai departe proiectul „Banca la Piață”, început anul trecut, și să extindem beneficiile către clienții persoane fizice”, a subliniat Codruț Nicolau, Director General Adjunct Patria Bank.

„Prin acest proiect, ne-am propus să îi atragem la piață tocmai pe cei care nu o frecventează de obicei. Este vorba despre românii care preferă cardul atunci când fac plăți, dar care sunt, în același timp, interesați și de a mânca mai sănătos. Teoretic, este un program sezonier care va fi derulat între martie și octombrie, pe parcursul lunilor de recoltă, dar în funcție de oferta producătorilor, acesta poate fi extins pe întreaga perioada a anului”, a declarat Teodor Ioan Birț, Președinte AAPR, Director General „Piețe Sibiu”.

Dotarea Pieței Cibin cu POS-uri este rezultatul experimentului desfășurat de Mastercard în anul 2015, când a fost instalat în premieră un POS într-o piață din România – Piața Hala Traian din București. În urma reacțiilor pozitive primite din partea consumatorilor, Mastercard a decis să facă posibilă plata cu cardul la mai mulți producători agricoli.

Despre Mastercard

Mastercard, http://www.mastercard.com, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Operăm cea mai rapidă rețea de procesare a plăților din lume, oferind un liant între consumatori, instituții financiare, comercianți, autorități și companii din peste 210 țări și teritorii. Produsele și soluțiile Mastercard fac activitățile zilnice de comerț – cum ar fi cumpărăturile, călătoriile, derularea unei afaceri sau managementul finanțelor – mai simple, mai sigure și mai eficiente pentru toată lumea. Urmăriți-ne pe Twitter: participați la discuțiile de pe blogul Beyond the Transaction și înregistrați-vă pentru cele mai noi știri.