Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 15:00, va avea loc Târgul Național de Știință CODE Kids, la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București. Evenimentul este organizat de Fundația Progress.

20 de echipe CODE Kids din România și Republica Moldova s-au calificat la această competiție în urma participării la cele 10 Târguri-Hackathon Regionale, desfășurate în perioada 26 septembrie – 13 octombrie 2026, în Pașcani, Pitești, Bistrița, Siret, București, Brăila, Cluj-Napoca, Bârlad, Râmnicu Vâlcea și Petrila. Echipele vin la București pentru a-și prezenta proiectele de robotică, realizate în cadrul bibliotecilor publice pentru a răspunde unor probleme concrete din comunitățile lor, și pentru a concura într-o competiție dedicată celor mai inovatoare proiecte tehnologice.

Astfel, îi așteptăm cu drag la Târg pe reprezentanții cluburilor CODE Kids care au obținut următoarele rezultate la competițiile regionale:

Locul I la Târgurile-Hackathon Regionale (10 echipe): Clubul CODE Kids CYBER TECH din Pașcani (jud. Iași), cu proiectul „Automatul de mâncare pentru Kitty”; Clubul CODE Kids Smart Gamers din Topoloveni (jud. Argeș), cu proiectul „Control+Alt+Mișcare”; Clubul CODE Kids Robo Core din comuna Dumitra (jud. Bistrița-Năsăud), cu proiectul „Iluminare eficientă pentru o curte primitoare”; Clubul CODE Kids RoboForce din Borlești (jud. Neamț), cu proiectul „SmartMeds”; Clubul CODE Kids „Lib4Green” din Șirna (jud. Prahova), cu proiectul „Spatele drept și fruntea sus!”; Clubul CODE Kids Click @nd Play din Hîrtop (Republica Moldova), cu proiectul „Sera Smart”; Clubul CODE Kids ROBOGENIUS din Turda (jud. Cluj), cu proiectul „Happy City”; Clubul CODE Kids Robo Kids din Bârlad (jud. Vaslui), cu proiectul „Robo Kids City”; Clubul CODE Kids CodeCrafters din Câmpulung Muscel (jud. Argeș), cu proiectul „Binly”; și Clubul ABC INFO Code Kids din Țânțăreni (jud. Gorj), cu proiectul „Water Collector”.

Locul II la Târgurile-Hackathon Regionale (8 echipe): Clubul CODE KIDS Code LibriI din Popricani (jud. Iași), cu proiectul „SafeLibri Cat”; Clubul CODE KIDS Coding Masters din Sita Buzăului (jud. Covasna), cu proiectul „Work and Rest Clock”; Clubul CODE Kids Cyber Coders din Baia Sprie (jud. Maramureș), cu proiectul „Casa eco”; Clubul CODE Kids din Siret (jud. Suceava), cu proiectul „Asistent medical pentru persoanele cu tratament”; Clubul CODE Kids Computer Kids din Medgidia (jud. Constanța), cu proiectul „Future Garden”; Clubul CODE Kids Spark CODERS din Târgu Mureș (jud. Mureș), cu proiectul „Urban Mind”; Clubul CODE Kids Micii Informaticieni din Bacău (jud. Bacău), cu proiectul „Smart City”; și Clubul CODE Kids Robotică din Victoria (jud. Brașov), cu proiectul „Casa inteligentă”.

Locul III la Târgurile-Hackathon Regionale (1 echipă): Clubul BitMasters din Moreni (jud. Dâmbovița), cu proiectul „Smart Toothbrush”.

Calificare prin wild card (1 echipă): Clubul CODE Kids BNC Intelligent Team din Chișinău (Republica Moldova), cu proiectul „SAFE Clean City”.

Îi felicităm pe toți cei care ne-au sprijinit în organizarea Târgurilor-Hackathon Regionale, pe toți coderii din echipele participante și pe coordonatorii lor, bibliotecarii, a căror contribuție la succesul copiilor și la dezvoltarea programului CODE Kids este neprețuită.

„Acum 30 de ani, Fundația Progress a pornit la drum cu o convingere simplă: că nicio comunitate nu e prea mică pentru a avea un viitor prosper. Astăzi, la cea de-a șaptea ediție a Târgului Național de Știință CODE Kids, vedem cum prinde viață această convingere. Copiii care vor urca pe scenă la Universitatea Politehnica din București au ajuns aici după zece hackathoane desfășurate în toată țara, iar proiectele lor nu sunt simple exerciții școlare: sunt răspunsuri pe care ei le-au construit prin tehnologie la problemele reale ale comunităților lor. Atunci când un copil dintr-un sat își programează robotul sau aplicația pentru a ajuta oamenii din jurul lui, înțelegem că talentul și grija pentru ceilalți pot crește împreună oriunde. Mulțumim bibliotecarilor, profesorilor, partenerilor și tuturor celor care au crezut în acești copii. Pentru noi, cei treizeci de ani de muncă în slujba comunităților se văd cel mai bine în ochii lor”, a declarat Camelia Crișan, CEO Fundația Progress.

Accesul la Târg este gratuit pentru public. Cei care doresc să sprijine programele Fundației Progress pot face acest lucru participând la campania noastră #DonateFriday, prin donații online, pe site-ul https://www.progressfoundation.ro/donate-friday/.

Toate detaliile despre eveniment sunt disponibile pe pagina dedicată acestuia.

Le mulțumim partenerilor noștri: Romanian-American Foundation, Societe Generale Global Solution Centre Romania, Bergerat Monnoyeur România, Universitatea Politehnica din București, Atelier 967 (Forward Interactive), Zitec, Nutrivita, KRUK România și Events Robotics, precum și partenerului nostru media strategic, voyo.ro.

Despre CODE Kids

CODE Kids este un program gratuit dezvoltat de Fundația Progress, care oferă o soluție de alfabetizare digitală pentru copiii din mediul rural și din orașele mici. Programul a luat naștere în contextul în care aproape 50% dintre copiii din mediul rural obțin note sub 5 la Evaluarea Națională la matematică. Astfel, începând din 2017, Fundația Progress a inițiat, pilotat și perfecționat un program de învățare a programării destinat copiilor cu vârste între 10 și 14 ani din mediul rural, folosind bibliotecile publice ca spații de învățare și bibliotecarii publici ca facilitatori ai procesului educațional.

Metodologia programului se bazează pe cercetările fundamentale ale lui Sugata Mitra și pe modelul SOLE – Self Organizing Learning Environment (Medii de învățare auto-organizate), cunoscut și sub denumirea de „Școala din cloud”.

Proiectul își propune să creeze o mișcare națională de coding și STEM, în cadrul căreia copiii, tinerii, bibliotecarii și voluntarii din mediul rural și din orașele mici își dezvoltă competențele digitale și se implică activ în viața comunităților din care fac parte, prin rezolvarea unor provocări digitale creative.

În 2026, Fundația Progress a coordonat 257 de cluburi active de programare, organizate în biblioteci publice, școli sau sedii de ONG-uri din localități rurale și orașe mici, în 37 de județe din România. Alte 24 de cluburi activează în Republica Moldova. De la începutul programului, peste 16.000 de copii au învățat bazele programării și și-au dezvoltat competențe STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică), parcurgând două niveluri de pregătire: începători și avansați.

În 2023, programul a primit Premiul III la Secțiunea Educație și Învățământ, în cadrul Galei Societății Civile.

CODE Kids este o inițiativă națională de educație IT și STEM pentru copii, implementată de Fundația Progress cu sprijinul financiar al Romanian-American Foundation.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați www.codekids.ro și să urmăriți documentarul „CODE Kids – povestea unui progres”, disponibil pe voyo.

Despre Fundația Progress – de 30 de ani în slujba educației

Fundația Progress este o organizație neguvernamentală înființată în 1996, la Bistrița, care contribuie la dezvoltarea instituțiilor comunitare și la sprijinirea persoanelor și grupurilor vulnerabile. Organizația îi ajută pe oameni să devină mai puternici prin educație, tehnologie, cercetare și inovație, oferindu-le sprijin pentru a evolua, a-și valorifica potențialul și a contribui la bunăstarea unor comunități durabile și reziliente.

Prin parteneriatele pe care le dezvoltă, Fundația Progress urmărește să faciliteze învățarea pe tot parcursul vieții, transferul de inovație, dezvoltarea competențelor IT și STEM și elaborarea unor metodologii noi pentru proiectarea participativă și incluziunea socială.

Pentru a-și îndeplini obiectivele și pentru a ajunge la toate categoriile sociale, organizația valorifică bibliotecile publice și spațiile comunitare din sate și orașe, transformându-le în puncte de referință pentru învățare și în centre de inovație socială.

În 2025, Fundația Progress a primit din partea Familiei Regale a României Diploma de recunoaștere onorifică pentru curaj și civism în slujba educației și a comunității.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați www.progressfoundation.ro.