Luni, 25 noiembrie 2019, Universitatea din București, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu”, organizează dialogul „Mintea din multiple perspective. O pledoarie pentru importanţa teoretică, educaţională şi instituţională a ştiinţelor cognitive”. Evenimentul, realizat în cadrul Conferințelor Ateneului Român, va avea loc începând cu ora 18:30, la Ateneul Român (str. Benjamin Franklin, nr. 1-3).

Protagoniștii dialogului vor fi Mircea Dumitru, rector al Universității din București, și Radu J. Bogdan, profesor la Universitatea Tulane din New Orleans şi director al programului de master în ştiinţele cognitive „Open Mind” din cadrul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

Prin acest dialog, cei doi protagonişti îşi doresc să creeze un spaţiu de dezbatere interactiv pentru elevi, studenţi, cercetători, precum şi pentrutoţi cei pasionaţi de acest domeniu. Astfel, discuția se va axa pe teme de actualitate în domeniul interdisciplinar al ştiinţelor cognitive, precum şi pe diferitele abordări, concepte și descoperiri din această zonă.

Ştiinţele cognitive oferă un cadru interdisciplinar și intercomunicativ indispensabil pentru variatele discipline care studiază mintea. Predate în liceu şi universitate, deschid minţile tinerilor către diversele discipline componente şi legăturile dintre ele, permiţând alegeri informate de specializări şi studii superioare, ca şi o mai bună înţelegere generală a minţii umane. Programe instituţionalizate liceale şi universitare sunt necesare pentru predarea regulată a ştiinţelor cognitive şi pregătesc, de asemenea, terenul pentru constituirea instituţională de grupuri de cercetare specializate în anumite combinaţii de ştiinţe cognitive, precum neuropsihologia socială, neuroetica sau antropologia cognitivă evoluţionistă.

Mircea Dumitru este profesor la Departamentul de Filosofie Teoretică al Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București și rector al Universității din București din decembrie 2011. Membru al Academiei Europaea din 2019, Mircea Dumitru este și membru corespondent al Academiei Române, dar și președintele Institutului Internațional de Filosofie. Specialist în logică filosofică, filosofia limbajului, metafizica modalităților, epistemologie, filosofia minții și a conștiinței, Mircea Dumitru a obținut titlul de doctor în filosofie la Universitatea Tulane din New Orleans în mai 1998, iar două luni mai târziu a finalizat al doilea doctorat la Universitatea din București. A fost profesor invitat la Universitatea Lyon 3 „Jean Moulin”, New York University, Universitatea din Helsinki și City University of New York. Începând din 2018, Mircea Dumitru predă și la Universitatea Normală din Beijing, China.

Radu J. Bogdan este profesor de filosofie şi director al Departamentului de Științe Cognitive al Universității Tulane din New Orleans, SUA. Absolvent al Facultății de Filosofie a Universității din București și doctor la Stanford University, de‐a lungul carierei academice a predat la cunoscute universități, printre care amintim Stanford, Tulane, UniversitéCatholique de Louvain sau Bilkent University. Domeniile de cercetare și interes sunt în principal filosofia minții, științele cognitive (în special abordarea evoluționistă) și teoria naivă a minții, cu un accent special pe problematica ontogeniei conștiinței și a altor capacități mentale superioare (gândire predicativă, imaginație). Aceste subiecte sunt tratate, printre altele, și în cărțile sale, recomandate oricărui cititor dornic să înțeleagă cercetările cele mai recente și relevanța lor în cunoașterea dezvoltării minții omenești: Mind vaults (2013), Our Own Minds (2010), Predicative Minds (2008), Minding Minds (2000) sau Interpreting Minds (1997).

Cei care vor dori să asiste la dialogul „Mintea din multiple perspective. O pledoarie pentru importanţa teoretică, educaţională şi instituţională a ştiinţelor cognitive” pot procura bilete de la Casa de bilete a Ateneului Român. Pretul unui bilet 10 lei.

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Pret bilet 10 lei.
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro