Anul acesta începutul de toamnă la Piatra-Neamţ va aduce un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura, timp de patru zile, în timpul primului sfârşit de săptămână al lui Răpciune: de joi, 3 septembrie şi până duminică, 6 septembrie.
NEAMŢ ART FESTIVAL se doreşte a fi un proiect care să revitalizeze, prin intermediul artelor, viaţa social-culturală a municipiului Piatra-Neamţ, mult afectată în această perioadă de pandemie. La prima ediţie, NEAMŢ ART FESTIVAL va aduce în prim-plan muzica, prin cele patru evenimente excepţionale: recitalul susţinut de Luiza Zan şi JazzPar Trio (joi, 3 septembrie, ora 19:00), concertele-proiect marca Radio România Cultural – Flautul de aur (vineri, 4 septembrie, ora 19:00), Pianul călător (sâmbătă, 5 septembrie, ora 19:00) şi Vioara lui Enescu (duminică, 6 septembrie, ora 19:00).
Locul ales pentru acest amplu eveniment cultural este central istoric al municipiului – Curtea Domnească –, loc tradiţional în care au loc annual marile sărbători muzicale aflate în organizarea Centrului: Festivalul „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ” şi Festivalul Internaţional de Folclor „Ceahlăul”.
Programul primei ediţii a NEAMŢ ART FESTIVAL este unul variat şi, speră organizatorii, foarte atractiv. Aflându-se la final de vacanţă, copiii oraşului vor fi în centrul atenţiei. Pentru ei se vor desfăşura zilnic, în perioada 3-6 septembrie, ateliere creative caligrafie, pictură, modelaj lut, precum şi un spectacol de tatru de păpuşi. Tot cei mici vor fi beneficiarii unei lansări de carte, cea mai nouă apariţie la Editura „Nona” (componentă a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ) fiindu-le dedicată.
NEAMŢ ART FESTIVAL se doreşte a fi un proiect care să se repete şi anul viitor, Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ vizând permanentizarea acestui eveniment prin care să se realizeze atragerea interesului publicului larg pentru artă şi pentru promovarea municipiului Piatra-Neamţ ca un spaţiu deschis culturii.
CONCERTE DE TOAMNĂ
Joi, 3 septembrie 2020, ora 19:00, Piaţa Turnului, Piatra-Neamt
CONCERT LUIZA ZAN ŞI JAZZPAR TRIO
Invitată să deschidă seria autumnală a evenimentelor cultural-artistice din Piatra-Neamț va fi carismatica interpretă de jazz, Luiza Zan. Alături de trupa Jazzpar Trio (Gáspár Csaba – vioară/vocal, Gáspár Álmos – chitară și Vitályos Lehel – contrabas), absolventa Liceului de Artă „Victor Brauner” va cânta în prima seară a noului proiect al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, NEAMȚ ART FESTIVAL.
Mult așteptatul eveniment se va petrece joi, 3 septembrie 2020, ora 19:00, în Piața Turnului din Piatra-Neamț.
Luiza Zan
Luiza Zan este o voce de excepție a jazzului românesc, care consideră că s-a născut pentru a face muzică. O muzică menită să stârnească emoții în cei care o ascultă și care necesită nu doar inspirație, ci și ore îndelungi de studiu. Ca artist, echilibrul între viața profesională și cea personală e greu de obținut, dar nu imposibil, mai ales când familia te susține în tot ce faci.
„Mama a fost omul care m-a încurajat mereu să cânt, chiar alegând pentru mine drumul acesta. Ca adolescentă, voiam altceva, însă mama m-a împins mereu către muzică, știind mai bine decât mine că asta sunt menită să fac. Chiar și când unii profesori au condamnat apropierea mea de jazz, mama a fost acolo să mă înțeleagă, să mă sprijine și să mă admire.”
A cântat cu nume sonore de la noi și de aiurea. Cu Sorin Romanescu, Mircea Tiberian, Pedro Negrescu, Romeo Cosma, Ion Baciu Jr., Mihai Iordache, Alex Man, Abert Tajti, Liviu Butoi, Nicholas Simion, Arthur Balogh, Cătălin Milea, Sebastian Burneci, Vlad Popescu, Emil Bâzgă, Big Bandul Radio și mulți alții, precum și cu muzicieni străini: Rick Condit, Dave Stamps, Petras Geniuśas, Corrine Chapelle, Gyarfas Istvan, Berkes Balazs, Peter Sarik, UNC Jazz Lab 1, McNeese State University Big Band și alții.
„Cel mai drag profesor din liceu mi-a fost profesorul de teorie, domnul Theodor Macarie. M-a învățat să iubesc studiul și să înțeleg limbajul muzical. În facultate, ca și acum, omul care mi-a fost mentor este doamna profesoară Maria Jana Stoia. Dânsa mi-a «pus vocea în glas», cum spunem noi, cântăreții.”
A scris muzică de film, pentru producțiile „Carambol”, „Circul Vesel” (o producție HBO) și „Maria” (nominalizat la categoria „cel mai bun film documentar” la festivalul de la Lucarno în martie 2013).
A scris muzică de teatru – pentru spectacolul Năpasta – regia radu Afrim – care se joacă la Teatrul Național București și în care este și protagonistă și muzica spectacolului Trei Rupturi – tot în regia Radu Afrim – care se joacă la Teatrul Andrei Mureșanu și în care Luiza Zan are o apariție live pe durata întregului spectacol.
„Cel mai mult mă bucură efectul vindecător pe care muzica îl are asupra oamenilor, îmi face o deosebită plăcere să văd lumea transformată de un concert de jazz. Și pentru mine, ca muzician, aceleași emoții și stări vindecătoare le cheamă muzica, așa că asta ar fi una dintre bucuriile vieții de muzician.”
Jazzpar Trio, în componența:Gáspár Csaba – vioară/vocal, Gáspár Álmos – chitară și Vitályos Lehel – contrabas, aduce pe scena muzicală sound-ul și farmecul anilor ‘30 din Parisul lui Django Reinhardt. Membru al clanului Manouche, Reinhardt s-a lăsat inspirat de jazz-ul american căruia i-a adăugat elemente de originalitate, dând astfel naștere unui nou stil muzical complex: gipsy jazz, cunoscut și sub numele de manouche jazz.
Poiectul „Jazzpar” este concretizarea unui vis comun pe care cei trei fondatori ai trupei l-au nutrit vreme de câțiva ani. Fiecare dintre ei deține un bagaj consistent de experiențe pe scena muzicală, abordând diferite genuri, de la rock până la flamenco, jazz, funk și chiar muzică electronică.
În anul 2017, după o lungă așteptare, a sosit momentul ca visul unei trupe de gipsy jazz să prindă viață. Astăzi, în repertoriul trupei se regăsesc piese cunoscute precum: „Minor Swing”, „Django’s Tigre”, „Softly”, „Bossa Dorado”, „La vie en rose” și altele altele asemenea, abordate într-o manieră care îmbină soundul consacrat cu elemente marca Jazzpar Trio.
***
Vineri, 4 septembrie 2020, ora 19:00, Piaţa Turnului, Piatra-Neamt
FLAUTISTUL ION BOGDAN ȘTEFĂNESCU ÎN RECITAL LA NEAMȚ ART FESTIVAL
Vineri, 4 septembrie 2020, ora 19:00, în Piaţa Turnului din Piatra-Neamț, celebrul flautist Ion Bogdan Ștefănescu oferă publicului meloman un atractiv recital muzical. Artistul, însoțit de Carla Maria Stoleru, Lorena Palade, Mihai Vaida, va interpreta cele mai cunoscute părți din compozițiile lui Wolfgang Amadeus Mozart, Don Giovanni și Flautul fermecat. Spectacolul de muzică va beneficia de câteva momente poetice, poeme ale căror autor este însuși Ion Bogdan Ștefănescu, muzician apreciat în lumea largă, invitat de onoare la ediția a XLIV-a a „Vacanțelor Muzicale” (2017).
ION BOGDAN ŞTEFĂNESCU
S-a născut în oraşul Câmpina, judeţul Prahova, la data de 25 aprilie 1969.
Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Interpretare Muzicală – secţia Flaut – la clasa prof. Virgil Frâncu (1993), obţine diploma de „Master of Music” la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, SUA (1995), unde l-a avut ca profesor pe renumitul flautist englez Alexander Murray. În paralel cu studiile de masterat, a activat, în cadrul Universităţii Illinois, în calitate de asistent al prof. Alexander Murray (1994 – 1995). Este doctor în muzică din anul 2002, când a obţinut înalta calificare profesională la Universitatea de Muzică din Bucureşti, cu lucrarea intitulată „Tehnici şi timbralităţi arhaice în creaţia contemporană pentru flaut” avându-l ca profesor îndrumător pe compozitorul Octavian Nemescu.
După terminarea studiilor universitare, a fost angajat în calitate de cadru didactic la catedra de Flaut a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a activat între anii 1993-1998. Din 1998 până în prezent, este membru al Orchestrei Filarmonice „George Enescu” din Bucureşti, unde ocupă funcţia de prim flautist, şef de partidă. Din anul 2007 este şi solistul Filarmonicii „Banatul” din Timişoara.
Activitatea artistică şi-a început-o de la vârsta de paisprezece ani, în 1983, când a debutat ca solist, pe scena Ateneului Român, într-un concert de Vivaldi, acompaniat de Orchestra Tineretului Bucureştean. Din anul 1983 şi până în prezent, Ion Bogdan Ştefănescu a desfăşurat o intensă activitate artistică, ce a constat în nenumărate recitaluri şi concerte, în România şi în străinătate: Anglia, Franţa, Spania, Cehia, Coreea de Nord, Japonia, SUA, Ungaria, Italia, Germania, Olanda, Elveţia, Suedia, Norvegia.
Ion Bogdan Ștefănescu cântă pe un flaut Muramatsu 18K.
***
Sâmbătă, 5 septembrie 2020, ora 19:00, Piaţa Turnului, Piatra-Neamt
PIANUL CĂLĂTOR ȘI HORIA MIHAIL, ÎN CONCERT LA NEAMȚ ART FESTIVAL
Sâmbătă, 5 septembrie 2020, NEAMȚ ART FESTIVAL ajunge la cea de a treia seară de concerte. De la ora 19:00, în Piaţa Turnului vor fi auzite sonoritățile pianului în concertul extraordinar susținut de Horia Mihail. Muzicianul, care a mai concertat la Piatra-Neamț, fiind invitat la „Vacanțe Muzicale” și în Stagiunea muzicală, este pianistul titular al proiectului Pianul călător, proiect marca Radio România Cultural, ajuns toamna aceasta la cea de a zecea ediție. Sub genericul „Beethoven 250”, repertoriul propus de Horia Mihail cuprinde lucrări ale compozitorului Ludwig van Beethoven, printre care se vor regăsi: „Sonata lunii” – partea I, Sonata nr. 21 pentru pian op. 53 „Sonata Waldstein”, 32 Variațiuni în do minor pe o temă originală și celebra „Für Elise”, bagatelă pentru pian în la minor.
HORIA MIHAIL
Pianistul Horia Mihail a debutat în oraşul său natal Braşov, interpretând, la vârsta de zece ani, „Concertul în Re major” de Haydn. De atunci, a concertat de peste o mie de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica „George Enescu“ din Bucureşti şi cu Orchestra Naţională Radio.
După paisprezece ani de studii în România, cu prof. Stela Drăgulin, la Braşov, şi prof. Constantin Ionescu-Vovu, la Academia de Muzică din Bucureşti, Horia Mihail a urmat cursurile Universităţii din Illinois, unde a studiat cu Ian Hobson, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995, după o perioadă de trei ani.
„Subtilitatea ritmică şi articulaţia atmosferei şi a culorii sunetului au fost de un fel pe care această muzică (Prokofiev) o primeşte foarte rar“, se scrie în ziarul Boston Globe, după una dintre apariţiile sale.
După ce a funcţionat o perioadă de trei ani ca lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov, în toamna anului 2002, ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii „Romanian Piano Trio”, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi celistul Răzvan Suma, cu care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi străinătate, inclusiv la Piatra-Neamţ (2007).
În aprilie 2011, artistul a susţinut un turneu naţional de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt intitulat „Pianul călător – Pe urmele lui Franz Liszt”.
Proiectele în care artistul a fost implicat în continuare, în fiecare an ce a urmat, printre alte proiecte solo şi camerale, sunt „Pianul călător”, „Duelul viorilor”, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, „Flautul de aur”/„Flautul fermecat”, alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi „Vioara lui George Enescu la sate,” alături de Gabriel Croitoru.
În afara scenelor din România, în ultimii ani, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, München, Paris, Lisabona, Londra, în Danemarca, Germania, Ungaria, Spania, Bulgaria sau Republica Moldova, dar şi în Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malayesia sau Japonia.
În program: Ludwig van Beethoven
Sonata pentru pian nr. 14 op. 27 nr. 2 în do diez minor „Sonata lunii” – partea I
Sonata nr. 21 pentru pian op. 53 “Sonata Waldstein”
32 Variațiuni în do minor pe o temă originală WoO 80
„Für Elise” bagatelă pentru pian în la minor WoO 59
***
Duminică, 6 septembrie 2020, ora 19:00, Piaţa Turnului, Piatra-Neamt
GABRIEL CROITORU ADUCE VIOARA LUI ENESCU LA NEAMȚ ART FESTIVAL
VIOARA LUI ENESCU – cu: Gabriel Croitoru (vioară) şi Horia Mihail (pian)
NEAMȚ ART FESTIVAL va trage cortina primei ediții duminică, 6 septembrie 2020, când, de la ora 19:00, în Piaţa Turnului, va avea loc un alt eveniment de marcă al lumii muzicale românești: violonistul Gabriel Croitoru va cânta o serie dintre cele mai cunoscute și apreciate compoziții destinate reginei instrumentelor de concert, așa cum este cunoscută și recunoscută a fi vioara. El va fi însoțit în demersul său muzical de pianistul Horia Mihail.
Proiectul VIOARA LUI ENESCU, marca Radio România Cultural, a pornit în urma faptului că, din 2008, violonistul Gabriel Croitoru a câştigat dreptul de folosinţă şi cântă pe o vioară construită în anul 1730 de celebrul lutier Giuseppe Guarneri, instrument ce a aparţinut marelui compozitor român George Enescu.
GABRIEL CROITORU
Cu peste o mie de apariţii scenice violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o extrem de bogată prezenţă în viaţa muzicală, în triplă postură de solist-concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti (din anul 1987), membru (vioara I) al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca şi profesor universitar dr. la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Dinamismul, elocvenţa interpretărilor sale au putut fi constatate de public în concerte şi recitaluri susţinute pe scenele tuturor Filarmonicilor din România şi pe podiumuri de concert din întreaga lume. Gabriel Croitoru a apărut ca solist în compania unor orchestre importante, cum ar fi: London Royal Philharmonic, „Gewandhaus Orchester” Leipzig, Orchestra de cameră „Regina Sofia”, Festival String of Lucern Chamber Orchestra, Orchestrele simfonice din Monte Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon, Ansamblul orchestral din Marsilia, Filarmonica din Cannes, South-West Symphony. Astfel a avut ocazia să colaboreze cu dirijorii: Leopold Hager, Jacques Bodmer, Odon Alonso, Arturo Tamayo, Emanuel Krivinne, Rudolf Baumgartner, Jean Leber, Michel Tabachnik, Paul Nadler, Hiroaki Masuda, Claude Bardon, Alan Tongue, Cem Mansur, Horia Andreescu, Ion Baciu, Ludovic Bacs, Iosif Conta, Cristian Brâncuşi, Paul Popescu, Ovidiu Bălan,
Romeo Râmbu, Gheorghe Costin, Vlad Conta, Petre Sbârcea, Dorin Frandeş, Camil Marinescu, Modest Cichirdan, Alexandru Iosub, Emil Simon, Emanuel Elenescu, Valentin Doni, Ilarion Ionescu-Galaţi şi mulţi alţii.
A susţinut recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, Republica Cehă, China, Bulgaria, S.U.A., ţări din fosta URSS, Ungaria, România.
Din parcursul evoluţiei sale artistice, ca un factor major al progresului său, se evidenţiază participarea la viaţa competiţională naţională şi internaţională. În ţară, Gabriel Croitoru a participat şi a câştigat numai Premii I la toate ediţiile concursului „Cântarea României”, este deţinătorul Marelui premiu şi al trofeului „Lira de Aur” de la Concursul Naţional de Interpretare Instrumentală”C. Porumbescu” Suceava. Este câştigătorul Premiului I la Concursul Internaţional de vioară”Henryk Wieniawski” Lublin, Polonia (1979) şi la Concursul Internaţional de vioară”Pablo Sarasate” Pamplona, Spania (1991), precum şi al Premiului pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de
Sarasate. Este de asemenea câştigătorul multor altor premii importante, printre care: Premiul al II-lea (premiul întâi neacordat) la Concursul Internaţional de vioară „Tibor Varga” Sion, Elveţia, Premiulal III-lea la Concursul „N. Paganini” Genova, Italia, Premiul special al juriului la Concursul „Fritz Kreisler”, Viena, Austria şi a fost catalogat de către presa franceză de specialitate, ca „un violinist excepţional, având o tehnică impecabilă”, după ce a câştigat Premiul al II-lea (premiul I neacordat) la Concursul Internaţional „Zino Francescatti” Aix-en-Provence, Franţa (1987). Arta sa interpretative se regăseşte în numeroase înregistrări pentru fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune (în perioada 1987-2008) şi pe 8 CD-uri.
În ultimii ani, artistul a participat, alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail, la turneele naţionale „Vioara lui Enescu” şi „Duelul viorilor: Stradivarius vs Guarneri”, evenimente ce l-au purtat pe scene din numeroase localităţi din întreaga ţară, unde a fost aplaudat de mii de spectatori entuziaşti.