Prin asigurarea de sănătate de la NN, clienții pot beneficia de sume de până la 500.000 de lei pentru tratamente pentru cancer, arsuri grave și transplant de organe
România este printre țările europene* a căror populaţie înregistrează diferențe considerabile între bugetul disponibil și cel necesar familiilor pentru a-și menține standardul de viață atunci când se confruntă cu situații medicale neprevăzute. Pentru a îi susţine pe clienți să atenueze presiunile financiare și să se concentreze pe tratarea problemelor de sănătate, mai ales în situaţia unor afecţiuni grave, NN completează Asigurarea de Sănătate cu o componentă suplimentară pentru Cancer, Arsuri Grave și Transplant Organe. Astfel, clienții pot beneficia de până la 500.000 de lei pentru plata tratamentelor necesare, în funcție de problema de sănătate și de tipul de asigurare ales.
Cu noua asigurare suplimentară pentru afecţiuni grave, clienții au o soluție completă pentru sănătatea lor și a celor dragi în situații medicale severe care pot dezechilibra situația financiară a familiei. Asigurarea suplimentară pentru Cancer, Arsuri Grave și Transplant Organe se adaugă Asigurării de Sănătate de la NN, la momentul achiziționării acesteia din urmă sau oricând pe parcursul contractului.
Produsul a fost creat plecând de la nevoile existente în rândul populaţiei. În România, cheltuielile pentru sănătate sunt acoperite în proporție de 79,5% din surse publice, conform celui mai recent raport OECD State of Health in the EU, iar restul sunt susținute direct de pacienți. Oamenii aleg să se trateze și în afara sistemului public de sănătate, iar când apar afecţiuni grave își doresc să aibă opțiunea de a merge în centre medicale specializate pe diagnosticul lor de oriunde din lume, ceea ce poate implica cheltuieli suplimentare, cum ar fi costuri de tratament, costuri cu călătoria în străinătate împreună cu un membru al familiei sau costuri de trai pe perioada tratamentului.
Timpul este un factor critic în astfel de situaţii, aşa că prin asigurarea suplimentară pentru Cancer, Arsuri Grave și Transplant Organe clienții NN primesc până la 500.000 de lei, în cel mult 48 de ore de la diagnostic, pentru a acoperi orice tip de cheltuieli pe parcursul tratamentului, indiferent unde aleg să se trateze, în sistemul public sau privat din România sau din străinătate. Acești bani se adaugă sumei de până la 100.000 de lei pe an pentru spitalizare şi intervenţii chirurgicale de care clienţii beneficiază prin Asigurarea de Sănătate NN.
„Când apare o problemă de sănătate gravă, e de preferat ca oamenii să se trateze fără să se gândească la bani. Însă uneori pot apărea cheltuieli ridicate, mai ales atunci când aleg sau sunt nevoiți să se trateze într-un centru medical specializat din afara României şi vedem în jurul nostru că se întâmplă de multe ori să aibă nevoie şi de ajutorul celor apropiaţi ca să strângă banii necesari pentru tratament. Asigurarea suplimentară pentru Cancer, Arsuri Grave și Transplant Organe oferă clienților flexibilitatea să se trateze rapid, oriunde în lume, având acces la bani într-un timp foarte scurt, fără să fie nevoie să justifice modul în care îi folosesc”, explică George Alexe, Sales Development and Health Director la NN Asigurări de Viaţă.
Noul produs se diferențiază prin protecția oferită persoanelor asigurate cu vârsta între 3 luni și 65 de ani și acoperă majoritatea bolilor maligne, arsuri de gradul 3 pe o suprafață de peste 20% din corp și transplanturi de inimă, ficat, rinichi, pancreas, plămâni, măduvă osoasă sau celule stem. Costul asigurării suplimentare depinde de vârstă și de nivelul de acoperire – Standard, Mediu și Avansat. Spre exemplu, o persoană de 35 de ani va plăti lunar un cost fix de 135 de lei pentru cel mai înalt nivel de acoperire, în timp ce pentru copiii de la 3 luni până la majorat și persoanele cu vârsta între 18 și 24 de ani, costul lunar este de 75 de lei pentru nivelul Avansat de acoperire. Aceste sume se adaugă costului pentru protecția de bază prin Asigurarea de Sănătate NN.
NN Asigurări de Viață este pe locul patru în topul asiguratorilor din România în funcție de primele brute subscrise în 2020 pentru asigurări de sănătate, cu o cotă de peste 10% din total calculată în baza datelor raportate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, și are în prezent peste 27.000 de beneficiari. În perioada 2016 – 2020, numărul românilor care au o asigurare de sănătate a crescut cu peste 60%, ajungând la 451 de milioane de lei la finalul anului trecut, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară.
*Studiu UNSAR, Asigurările de viață, instrument de protecție pentru familie, Februarie 2021