Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” își deschide și în acest an porțile laboratoarelor de cercetare și îi invită pe toți cei pasionați de știință la Noaptea Cercetătorilor ReCoNnect 2023 la Muzeul Antipa. Evenimentul va avea loc vineri, 29 septembrie 2023 între orele 15:00 și 20:00, la sediul muzeului din Șoseaua Kiseleff nr. 1.

 Ziua de vineri, 29 septembrie, va avea un program special de vizitare, muzeul fiind deschis între orele 10:00 și 14:00 (ultimul vizitator va intra la ora 13:00), iar activitățile dedicate Nopții Cercetătorilor se vor desfășura în intervalul 15:00 – 20:00 (ultimul vizitator va intra la ora 19:00).

Accesul vizitatorilor la eveniment va fi gratuit! 

Programul evenimentelor din această seară cuprinde următoarele activități:

15:00 – 20:00:

– Specii străine de melci și scoici în fauna României

Coordonatori: Dr. Oana Paula Popa, Dr. Ana Maria Krapal 

– Păsări de amurg și de noapte

Coordonator: Dr. Andrei Ștefan, Drd. Andreea Brezeanu 

– Călătorie în lumea himenopterelor

Coordonator: Drd. Alexandra Popa 

– Fascinanta lume a detaliilor: universul microscopiei optice și electronice

Coordonatori: Dr. Rozalia Motoc, Drd. Maxim-Jean Bâlcu 

– Exploratorii apelor

Coordonator: Dr. Ana-Maria Petrescu 

– Uite cu ce ne hrănim!

Coordonator: Andreea Cătălina Drăghici 

– Vietăți cu sânge rece

Coordonator: Dr. Alexandru Iftime 

– Cum trebuie să preparăm insectele pentru o colecție de entomologie?

Coordonator: Dr. Mihai Stănescu 

– Curiozități din lumea lepidopterelor și metode inedite de capturare a acestora

Coordonator: Dr. Mihai Stănescu 

– Restaurarea – dăruire, muncă și respect pentru frumos

Coordonatori: Dr. Mircea Ciobanu, Raluca Stancu

 – Universul cristalelor

Coordonator: Cornelia Țolea 

-17:00 – 18:00: atelierul „Antipa și Racoviță – exploratori de poveste”. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrierile se fac pe: https://antipa.ro/rezervari/.

Noaptea Cercetătorilor Europeni se desfășoară la nivel național, pentru al doilea consecutiv, sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării şi are loc anual în peste 300 de orașe europene. În România, anul acesta, consorțiul ReCoNnect va organiza activităţi în 20 de locații.

Evenimentul din acest an, având ca temă „ReCoNnect – Research for Health” (HORIZON-MSCA-2022-CITIZENS-01, G.A. nr. 101061680) se înscrie în seria Acțiunilor Marie Sklodowska-Curie al programului cadru Horizon Europe al Uniunii Europene, și aduce zona de cercetare de excelență din România în fața publicului larg , demonstrând cum știința îşi poate aduce contribuţia la dezvoltarea de soluții pentru sănătatea oamenilor și a mediului înconjurător.

Sponsorul principal al Muzeului Antipa: MOL Romania