Nomade Communication își extinde portofoliul de clienți în afara țării și deschide un nou birou în Plovdiv, Bulgaria.
Prin extinderea serviciilor agenției în afara țării, Nomade Communication confirmă tendința continuă de creștere pe care a înregistrat-o pe plan intern în ultimii ani, iar deschiderea sediului din Plovdiv constituie un pas important în aplicarea strategiei de internaționalizare construită anul trecut. Începând cu acest an, Nomade Communication va colabora cu CPG Consult Bulgaria, o companie de consultanță și EU funds management, cu portofoliu extins de clienți dobândiți în peste 15 ani și cu expertiză în numeroase piețe europene.
Internaționalizarea activității agenției vine în urma unei evoluții constante pe care am înregistrat-o în cei patru ani de activitate, pe parcursul cărora am fost implicați în proiecte internaționale și am dobândit o experiență pe care o considerăm relevantă. Din acest motiv, deschiderea noului sediu din Plovdiv, prin colaborarea cu CPG Consulting, ne motivează să continuăm implementarea aceleiași abordări și să oferim suport tuturor partenerilor noștri în eforturile lor de a-și îndeplini obiectivele specifice. Principalele obiective pe care ni le-am propus sunt: diversificarea portofoliului de clienți, crearea unor noi servicii conexe core business-ului, însă adaptate noii piețe și dezvoltarea unor noi avantaje competitive din perspectiva unei piețe devenite globale, spune Adriana Cocîrță, Fondator și Managing Partner al Nomade Communication.
Agenția este condusă de Adriana și Mihaela Cocîrță, în calitate de Managing Partners, fiind o afacere de familie. De-a lungul timpului, au creat o direcție clară de dezvoltare cu scopul de a genera plus valoare pentru toate categoriile de stakeholders.