Cântecul autentic oltenesc, jocul plin de energie și voia bună se întâlnesc pe scena Sălii Radio duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 17:00, în cadrul unui concert folcloric de excepție.

Evenimentul este susținut de Orchestra de Muzică Populară Radio, sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraș, și realizat în colaborare cu renumitul Ansamblu Folcloric „Maria Tănase” din Craiova.

Pe scena bucureșteană vor urca invitați speciali îndrăgiți de public: Mioara Velicu, Cornelia și Lupu Rednic, Florin Boita și Alina Ceuca.

Spectacolul va avea loc cu participarea Orchestrei Secției de Folclor „Maria Tănase” a Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri” din Craiova, dirijată de Ion Cristian Munteanu, precum și a Ansamblului de Dans Popular „Maria Tănase” al Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj, coordonat coregrafic de Ionel Garoafă.

De asemenea, publicul îi va putea aplauda pe soliștii Secției de Folclor „Maria Tănase”: Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Marius Măgureanu, Liliana Popa, Lavinia Bârsoghe, Cristian Bănățeanu, Aneta Șișu, Liviu Dică și Manuela Motocu.

Concertul va fi prezentat de Beatrice Băndoiu.

Biletele sunt disponibile online, pe www.bilete.ro, precum și în Rețeaua Bilete.ro. Acestea pot fi achiziționate și de la casa de bilete a Sălii Radio, la numărul de telefon 021 314.68.00.

Pentru informații privind programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.salaradio.ro, secțiunea Bilete.