Ca în fiecare an, bucureştenii au ocazia de a se reîntâlni cu Orchestrele Naţionale de Tineret ale României la Festivalul Vara Magică, care a început la Ateneul Român, pe 3 iulie.
Mai precis, aceste concerte vor avea loc pe 14 august, ora 19:30 – Orchestra Română de Tineret, dirijor: Cristian Mandeal, solist: Petru Pane – clarinet, în program: Gioachino Rossini – Uvertura la Wilhelm Tell, Luigi Bassi – Fantezia de concert pe teme din Rigoletto pentru clarinet și orchestră, Aranjament după Bela Kovacs – „After You, Mr. Gershwin !” pentru clarinet și orchestră, Antonin Dvorak – Simfonia nr.9 ,,Din lumea nouă” şi pe 21 august, ora 19:30 – Orchestra Sinfonietta, dirijor și solist: violonistul Alexander Sitkovetsky, în program: Serghei Prokofiev – Simfonia nr. 1, op. 25, „Clasica”, Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul nr. 5 in la major pentru vioară și orchestră, KV 219, Felix Mendelssohn – Simfonia nr. 4 „Italiana”.
Primul concert girat de Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română va avea loc însă la Vara Magică 2024 la Ateneul Român pe 10 iulie, ora 19:30, cu Ansamblul Violoncellissimo, conducerea muzicală Marin Cazacu, cu un program spectaculos, eclectic, de la baroc la rock, de la clasic la muzică de film.
Ajuns la cea de-a 13-a ediție, Festivalul Internațional ”Vara Magică”, va avea loc în perioada 3 iulie – 21 august, la Ateneul Român din București. Anul acesta, festivalul, care de 13 ani le propune bucureștenilor și turiștilor concerte în miez de vară, va începe miercuri, pe 3 iulie, cu concertul ”Generații”, susținut de Croitoru String Virtuosi Orchestra. În săptămânile care urmează, melomanii vor avea bucuria să asculte, pe 10 iulie, concertul Violoncellissimo, ansamblul mult iubit de publicul din România, cu un program eclectic, de la baroc la rock, de la clasic la muzică de film, iar pe 17 iulie, recitalul susținut de violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea, cu un program care a făcut înconjurul lumii, acum în premieră prezentat publicului românesc. O altă premieră va avea loc marți 23 iulie – Orchestra de Tineret din Macao (China) concertează pentru prima dată la București. Urmează concertul susținut de Camerata Regală, pe 24 iulie. Luna lui cuptor se va încheia cu un concert susținut de Orchestra de Tineret a Austriei. În luna august, melomanii sunt invitați la trei concerte: Orchestra de Tineret a Sloveniei, pe 7 august, Orchestra Română de Tineret, condusă de Cristian Mandeal, pe 14 august, festivalul ”Vară Magică” încheindu-se miercuri, 21 august, cu un concert susținut de Orchestra Sinfonietta, dirijor și solist: violonistul Alexander Sitkovetsky.
Biletele și abonamentele pentru cele 9 concerte camerale și simfonice, care vor avea loc în serile de miercuri, de la ora 19:30, în lunile iulie și august, sunt deja puse în vânzare: Bilete la Festivalul Vara Magica. Biletele se găsesc și la Casa de Bilete a Ateneului Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 15:00-20:00.
Producător: Lanto
Parteneri: NIRO Investment Group, Borsec, Oscar Downstream, Luxten Lighting Company, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, Marea Lojă Națională din România, Filarmonica „George Enescu”, Muzeul Național „George Enescu”, Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română
Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Liternet, IQads, Smark, Bucureștii vechi și noi.
Mai multe detalii pe www.lanto.ro și www.varamagica.ro
Pentru informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“ şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/