OTP Asset Management România lansează analiza de piață „Outlook 2020”, ajunsă la a IV-a ediție, care prezintă retrospectiva economică globală și locală a anului 2019 și așteptările managerilor de portofoliu cu privire la oportunitățile de investiții și perspectivele macroeconomice pentru anul 2020.
Ideile centrale abordate privind evoluția piețelor financiare Outlook 2020 sunt următoarele:
- Vom evita recesiunea în acest an la nivel global;
- Relaxarea politicilor monetare ale băncilor centrale vor continua și pe parcursul anului 2020;
- Creșterea economică în România va încetini până la nivelul de 2,7% în 2020;
- Inflația în România va reveni la un nivel de 3% pe parcursul anului 2020;
- Credibilitatea și succesul consolidării fiscale vor determina dacă presiunea asupra cursului de schimb EUR/RON și a curbei randamentelor se va menține în viitor;
- Suntem în continuare optimiști în ceea ce privește evoluția obligațiunilor denominate în EUR și USD, precum și în ceea ce privește evoluția acțiunilor românești;
- Economisirea automată regulată, soluția pe termen lung care poate diminua riscurile și optimiza creșterile de capital.
În 2020, ne așteptăm la o încetinire suplimentară a economiei mondiale, însă fără motive care să indice o recesiune la nivel global.
Evoluțiile recente sugerează că este posibil să vedem eliminarea unei părți din incertitudinea care a determinat declinul înregistrat pe parcursul anului 2019.
Posibilitatea plecării dezordonate a Marii Britanii din Uniunea Europeană, printr-un Brexit „dur„, a scăzut în mod semnificativ după acordul premierului Boris Johnson cu UE și după victoria decisivă a conservatorilor în alegerile parlamentare din Marea Britanie. În plus, a existat o anumită îmbunătățire a comerțului sub forma unui acord comercial de faza 1 între China și SUA, deși aici nu putem spune că pericolele sunt evitate complet.
În 2019, s-a observat o schimbare marcantă a politicilor Băncii Central Europene către o direcție mai relaxată, care este puțin probabil să se schimbe în viitorul apropiat. Inflația este încă mult sub țintă, atât în SUA, cât și în Zona Euro. Relaxarea notabilă a politicilor monetare ale băncilor centrale în 2019 vor continua și pe parcursul anului 2020. Acest fapt sprijină creșterea economică globală prin reducerea costurilor împrumutului, atât pentru sectorul privat, cât și pentru guverne.
Cu toate acestea, pe parcursul anului 2020, vor apărea noi surse de incertitudine politică, dacă privim spre alegerile prezidențiale americane, unde rezultatul este departe de a fi sigur.
Este important de spus că cea mai mare economie a lumii, cea a SUA, a cunoscut cea mai lungă expansiune din istoria economică înregistrată, începând cu iulie 2019, când a depășit expansiunea de 120 de luni din perioada 1991-2001.
Unul dintre motivele pentru care expansiunea economiei SUA a atins această vârstă respectabilă, este lipsa aparentă de exces pentru consum și investiții care a caracterizat majoritatea perioadelor anterioare ale ciclului economic. Zona Euro a fost omul bolnav al economiei globale în 2019, în mod paradoxal, în ciuda faptului că sectorul privat al acesteia are cea mai solidă situație a bilanțului dintre marile economii. În 2020, ne așteptăm la o îmbunătățire treptată a situației economice a zonei euro.
În ceea ce privește România, ne așteptăm la o încetinire a creșterii economice pe parcursul anului 2020.
Creșterea economică a României ar putea fi de aproximativ 2,7% în 2020, întrucât se așteaptă ca politica fiscală să se înăsprească în conformitate cu intenția pe termen lung a noului guvern de a ajunge la un deficit de 3%. Creșterea mai mică a salariilor și scăderea nivelului ocupării forței de muncă în sectorul public vor influența negativ consumul. Cu toate acestea, începând cu luna septembrie 2020 majorarea semnificativă a pensiilor va începe din nou să alimenteze cheltuielile casnice. În plus, creșterea exporturilor va încetini.
Indicele prețurilor de consum din România este de așteptat să scadă rapid anul viitor, cu toate că există riscuri consistente în această privință. În aceste condiții, ne așteptăm că inflația va reveni probabil la aproximativ 3% în anul 2020.
Pe lângă planurile deja anunțate de reducere a ocupării forței de muncă publice, sunt necesare și alte măsuri pentru reducerea deficitului sub 3%
Politica fiscală a devenit un factor de risc major al economiei românești, o problemă care va rămâne pe tapet pe parcusul următoarei perioade de timp. Credibilitatea și succesul consolidării fiscale vor determina dacă presiunea asupra cursului de schimb EUR/RON și a curbei randamentelor se va menține în viitor.
Dacă rezultatele fiscale dezamăgesc, presiunile ar putea crește rapid. Important de reținut este, de asemenea, că economia românească în forma sa actuală este vulnerabilă la șocurile externe negative. De exemplu, o încetinire ciclică a economiei europene ar putea duce la ieșiri de capital, o slăbire mai accentuată a leului, obligând guvernul și BNR să înăsprească condițiile, împingând creșterea economică spre zero sau chiar sub zero.
Anul 2019 a fost unul excepțional pentru toate clasele de active. Fie că vorbim de prețul aurului și materii prime, de indicii de Obligațiuni (în RON, EUR sau USD, suverane sau corporative) sau de indicii de acțiuni locali și internaționali, toți aceștia au înregistrat creșteri susținute.
Pentru anul 2020 rămânem pozitivi, atât pe obligațiunile denominate în USD, cât și pe cele denominate în EUR. Credem că obligațiunile corporative și cele ale țărilor emergente –precum România – au pe termen mediu un potențial mai mare de câștig față de obligațiunile cele mai sigure (rating A, AA, AAA). De asemenea, ne așteptăm ca principalii indici bursieri internaționali să evolueze ascendent pe parcursul anului, dar ne așteptăm la momente de volatilitate ridicată.
În ceea ce priveșște piața din România, considerăm că în pofida creșterii din 2019, acțiunile românești sunt în continuare ieftine din punct de vedere al nivelului indicatorilor financiari. În România, după o creștere a indicelui BET de peste 30% în anul 2019, indicatorul P/E ratio (Price to Earnings Ratio) nici măcar nu și-a depășit media multi-anuală. Astfel, putem spune că această apreciere a prețului acțiunilor românești din ultimul an este susținută de creșterea mult mai mare a profiturilor acestor companii.
De fiecare dată când vorbim despre estimări asupra evoluției piețelor financiare trebuie să ținem seama că există o serie de riscuri semnificative care pot determina modificări puternice la nivelul piețelor. Din punctul nostru de vedere, am identificat o serie de riscuri semnificative care pot afecta evoluțiile piețelor financiare:
- Războiul comercial și creșterea economică globală;
- Evoluțiile politice din SUA și Europa (alegerile prezidențiale din SUA);
- Creșterea continuă a inegalității sociale și mișcările populiste;
- Conflictele armate și războaiele înghețate.
Avand în vedere contextul actual, credem că cea mai bună abordare pentru clienți este aceea a economisirii/investiției pe termen lung, recurente, prin intermediul fondurilor de investiții.
Credem că fondurile de investiții reprezintă o soluție viabilă de economisire pe termen lung și vor aduce în continuare randamente net superioare altor produse de economisire clasice.
Despre OTP Asset Management România SAI S.A.
Prezentă pe piața locală din 2008, OTP Asset Management Romȃnia SAI S.A. se află pe locul 6 în topul celor mai importanți administratori de fonduri de investiții din România, după activele aflate în administrare. Compania administrează o gamă diversă de fonduri de investiţii, oferind posibilitatea de a accesa investiţii în acţiuni, prin OTP AvantisRO, OTP Expert, OTP Global Mix, OTP Real Estate & Construction, OTP Premium Return și OTP Euro Premium Return, dar şi investiţii în titluri de stat şi obligaţiuni, prin intermediul OTP Obligațiuni, OTP Euro Bond, OTP Dollar Bond și OTP ComodisRO. În prezent, compania deservește peste 8350 de investitori, din segmentul de retail și clienți persoane juridice, în zece fonduri deschise de investiții.
Despre OTP Bank România
OTP Bank România, subsidiară a OTP Group, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare. Cu o abordare definită prin responsabilitate, angajament şi profesionalism, OTP Bank România înțelege nevoile clienților şi contextul actual al pieţei şi este un partener de încredere în furnizarea de servicii financiare. Banca ocupă locul 9 după active în clasamentul jucătorilor bancari din România, din decembrie 2019.
OTP Group este un jucător dominant pe piața Europei Centrale și de Est și este considerat un grup bancar important chiar și la scară europeană. Comunitatea de aproximativ 36 de mii de angajați deservește zilnic peste 18,5 milioane de clienți din 12 țări.