Participare excepțională a Institutului Francez din România în cadrul Bookfest 2019

Institutul Francez din România (IFR) va avea o participare deosebită în cadrul Bookfest, în perioada 29 mai – 2 iunie 2019. În contextul Sezonului România-Franța, Institutul Francez, împreună cu Biroul Internațional al Editorilor Francezi (BIEF) și cu Librăria Kyralina, propun o prezență excepțională din partea Franței, invitând publicul să descopere standul Lire la France, în pavilionul B2.

Inaugurarea oficială a standului francez va avea loc miercuri, 29 mai, imediat după deschiderea oficială a Salonului Bookfest, în prezența doamnei Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România.

Pentru cea de-a 14-a ediție a Bookfest, standul Franței, Lire la France, propune un catalog de 1000 de titluri care acoperă toate sferele literare, cu o atenție deosebită pentru beletristică, științe sociale și umane sau literatura adresată publicului tânăr. Institutul Francez din România are o serie de invitați excepționali, care vor participa la numeroase mese rotunde, ateliere, discuții cu publicul și cu profesioniști din industria cărții din Franța și din România, fiind prevăzute și diferite lansări de carte și sesiuni de autografe. Vor fi abordate subiecte precum rolul politicilor editoriale în cadrul politicilor culturale, literatura adresată publicului tânăr, traducerea literară ca factor de cooperare culturală și liant între cele două țări, dar și politicile în materie de editare, publicare și difuzare de cărți în librării.

Diferitele evenimente literare, mese rotunde, dezbateri sau ateliere vor beneficia de prezența  autorilor Didier Decoin (Secretar General al Academiei Goncourt și laureat al Premiului Goncourt în anul 1977), Sophie Brocas (autoarea unei cărți ce îl are ca personaj principal pe sculptorul Constantin Brâncuși), Romain Dutter (autorul unei benzi desenate ce ilustrează România post-1989), Anne-Claire Lévêque (autoare specializată în literatura pentru tineri) și Céline Raphaël (doctor în medicină, autoarea unor cărți ce abordează subiectul violenței familiale în rândul copiilor). De asemenea, standul Lire la France va avea alături reprezentanți ai unor importante edituri franceze: Stock, Galimard Jeunesse, Hachette Jeunesse, Denoël, Fleurus, La Découverte, Syndicat National de l’Edition.

Volumul Dezacord – Violența unui tată, scris de Céline Raphaël, a fost tradus în limba română de editura Spandugino. Evenimentul de lansare a acestei traduceri va avea loc joi, 30 mai, ora 15:00, la standul Lire la France, în prezența autoarei, a domnului Paul Marinescu (director editorial Editura Spandugino), a traducătoarei cărții, Doina Jela și a doamnei Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România.  

Didier Decoin va participa sâmbătă, 1 iunie, ora 11:00, la o masă rotundă organizată de standul Lire la France pe tema Parcursul unei cărți: scriere, editare și traducere, fiind prezent, la ora 12:30, și la evenimentul de lansare a traducerii în limba română a romanului Le Bureau des Jardins et des Etangs (Stock, 2017) / Biroul Grădinilor și Lacurilor (Humanitas Fiction, 2019).

Sophie Brocas, autoarea unei cărți ce îl are ca personaj principal pe sculptorul Constantin Brâncuși, își va prezenta romanul sâmbătă, la ora 14:30, în cadrul unei mese rotunde la care va participa și Doina Lemny, reputat specialist în opera sculptorului român, discuția fiind urmată de o sesiune de autografe.

Atât sâmbătă, 1 iunie, cât și duminică, 2 iunie, standul Lire la France propune un program ludic, adresat tinerilor, într-un cadru francofon. Beneficiind de prezența lui Anne-Claire Lévêque, dar și de participarea lui Romain Dutter, realizator de banda desenată, vor fi organizate dialoguri, lecturi, ateliere, jocuri de societate. Sâmbătă va fi lansată cartea Henri Mathias, prietenul României, adresată copiilor, în prezența autoarei Mihaela Simina, în timp ce duminică va avea loc un atelier animat de Bianca Spătariu, ilustratoare la editura Le Cosmographe.

O apariție editorială specială, intitulată Génica Athanasiou: Viața pasionantă a unei actrițe românce din avangarda pariziană, va completa programul standului francez, ilustrând, în spiritul Sezonului Franța-România, relația de intimitate și continuă redescoperire dintre cele două țari. Standul francez va găzdui o masă rotundă care o va avea în centru pe actrița franceză de origini române, căreia cercetătoarea Laurence Meiffret, i-a dedicat doi ani de documentare, în Franța și în România, cu sprijinul Institutului Francez din România și al Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR), pentru a realiza prima biografie a acesteia. Vor participa la discuție George Banu, critic de teatru, Laurence Meiffret și Ioan Cristescu, directorul MNLR.

Fiecare seară se va încheia cu un moment de lectură, în care publicul voluntar și autori/editori prezenți sau reprezentați ai standului Lire la France vor citi, în limba franceză, pasaje din cărți apărute recent.

În perioada 29 mai-31 mai, standul Franței va găzdui, de asemenea, un studio mobil al RFI România, emisiunea Zebra, realizată de Mihaela Dedeoglu, fiind transmisă în direct de la Bookfest.

Institutul Francez din România are ca misiune difuzarea culturii franceze în sens cât mai divers. Prezent în România prin patru filiale regionale – București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara –, Institutul francez favorizează și susține dezvoltarea de parteneriate culturale și creația artistică, învățarea limbii franceze, cooperarea educativă, universitară și științifică, mulțumită numeroaselor acțiuni de colaborare bilaterală cu actori instituționali și independenți locali. Limba franceză, limbă a culturii și a creației, este un element motor al multilingvismului, Institutul francez împărtășind valorile unei Europe multiculturale.

BIEF (Biroul Internațional al Editurilor Franceze) însoțește dezvoltarea internațională a aproape 280 de edituri din Franța. Asigurând prezența membrilor săi la cele mai mari târguri de carte, este inițiatorul a numeroase întâlniri profesionale între diferiți actori ai cărții din Franța și din străinătate și publică studii despre piețele internaționale. Anuarul și diferitele publicații bilingve ale BIEF permit de asemenea profesioniștilor din lumea întreagă să descopere varietatea și bogăția lucrărilor publicate de membrii săi.

Librăria Kyralina este unica librărie franceză din România. Situată în inima Bucureștiului, Kyralina propune publicului un spațiu de lectură primitor, unde echipa librarilor oferă constant sfaturi cititorilor. Oferta de cărți cuprinde titluri ale autorilor  clasici, dar și apariții editoriale recente, printre care ultimii laureați ai concursurilor literare, autori contemporani mai puțin cunoscuți, noutați din sfera științelor umaniste, a benzilor desenate  franco-belgiene și a romanelor grafice.

Comenteaza

Site-ul Advertising4U.ro foloseste cookies. Prin continuarea navigarii pe platforma noastra confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Ok