Proiectul PerformArt – trasee către performanța muzicală a fost finalizat în decembrie în urma a 8 luni de activităţi susţinute de-a lungul atipicului an 2020, vizând traseele educațional-artistice, sau, mai exact, performanța, perfecționarea și direcționarea în carieră pentru tinerii muzicieni. Proiectul a debutat, de altfel, cu succes în anul 2019, beneficiind de sprijinul financiar al Ministerului Educației și Cercetării prin Fondul de Dezvoltare Instituțională şi a fost conceput şi derulat de o echipă de cadre didactice de la Universitatea Națională de Muzică din București, coordonată de compozitorul Cătălin Crețu – directorul de proiect și pianista Cristina Popescu-Stănești – decanul Facultății de Interpretare Muzicală, sprijin ce a continuat şi în 2020.

Ideea s-a născut din nevoia de a remedia o disfuncționalitate a sistemului de învățământ muzical românesc – cvasi-dispariția unor specializări instrumentale: trompetă, corn, trombon, tubă, fagot și contrabas. Există o mare cerere pe piața muncii pentru aceste specializări, dar studenții care ar putea ocupa locurile libere din orchestre sunt insuficienți. Problema pornește chiar de la școlile și liceele de muzică, acolo unde elevii fie nu pot opta pentru aceste instrumente, fie sunt îndrumați de profesori de la alte specializări, fie sunt nevoiți să studieze pe instrumente muzicale vechi, uneori deteriorate.

Pentru remedierea acestor situații s-au organizat ample campanii de conștientizare, consiliere și orientare în carieră, concerte și activități interactiv-educative cu scopul de a revigora interesul elevilor proveniți din zone defavorizate, în special pentru studiul instrumentelor menționate. (despre proiectul din anul 2019 vezi: https://www.unmb.ro/performart/ )

Universitatea Națională de Muzică din București consideră că legătura dintre mediul preuniversitar și cel universitar este esențială pentru formarea tinerilor viitori artiști. Actualul demers (PerformArt 2.0) a vizat dezvoltarea strategiilor inițiate anterior, dar colaborarea s-a extins și către alte școli și licee de muzică din Muntenia, Oltenia, Dobrogea, sudul Banatului, Transilvaniei și Moldovei. În acest sens, 530 de elevi de la 17 licee cu profil muzical din țară au beneficiat anul acesta de îndrumarea atentă a peste 30 de cadre didactice din cadrul Facultății de Interpretare Muzicală, fiind organizate masterclass-uri și workshop-uri pentru toate specializările: instrumente de suflat, instrumente cu coarde, percuție, pian, orgă și canto.

Cadrele didactice implicate în proiectul PerformArt 2.0 au efectuat de asemenea operațiuni de reparare, întreținere și reglaj-acordaj ale unor instrumente uzate sau deteriorare aflate în patrimoniul liceelor partenere.

Nu în ultimul rând, în anul 2020 s-a urmărit dezvoltarea unor mecanisme care să permită prefecționarea cadrelor didactice din școli și licee. În acest scop a fost elaborat un ghid pedagogic ce cuprinde, pe parcursul a 400 de pagini, o serie de articole, studii și eseuri conținând gânduri și sfaturi pentru inițierea și aprofundarea artei interpretării instrumentale și vocale, practici de predare pentru fiecare instrument în parte, recontextualizări muzicale, problematici diverse adresate cititorului prin povești, scrisori sau minuțioase explicații vizavi de legătura dintre sunet, instrument, artistul instrumentist și public. Autorii – cadre didactice experimentate ale Universității Naționale de Muzică din București – au urmărit același înalt țel: deschiderea porților către performanța muzicală clădită pe onestitate, profesionalism și pasiune.