În lunile martie și aprilie LEROY MERLIN s-a implicat într-o acțiune de Responsabilitate Socială dedicată zonelor rurale. Astfel, prin mobilizarea a 200 de membri voluntari din echipele magazin și sediu, au fost plantați peste 10.000 de salcâmi, stejari și ulmi în localitățile Lipănești (Prahova), Cuza Vodă (Galați) și Apahida (Cluj), cu sprijinul asociațiilor „Se poate”, „Plantează în România” și „Plantăm fapte bune”.

„Mulțumim asociațiilor „Se poate”, „Plantează în România” și „Plantăm fapte bune”, alături de care noi, echipele LEROY MERLIN, am participat în lunile martie și aprilie la acțiuni de reîmpădurire în mai multe localități din România. Aceste acțiuni se înscriu în cadrul demersurilor noastre de a proteja patrimoniul forestier din România și de a continua să poziționăm compania noastră ca fiind un vector important în protejarea mediului înconjurător.

LEROY MERLIN România va accelera în perioada următoare acțiunile sale în domeniul Responsabilității Sociale.” – a declarat Frederic Lamy, Director General LEROY MERLIN România.

 Acțiunea de anul acesta vine ca o continuare a acțiunilor similare anterioare, care s-au bucurat de ecouri pozitive. De exemplu, rata de supraviețuire a puieților de salcâm plantați primăvara trecută este de 95%, iar entuziasmul echipelor LEROY MERLIN a crescut exponențial pentru că eforturile lor au prins rădăcini la propriu și la figurat.  

Tot în această direcție, o altă inițiativă de CSR este campania de reciclare a brazilor de Crăciun. De peste 3 ani, LEROY MERLIN oferă un voucher de cumpărături de 25 de lei pentru fiecare brad returnat în magazin după perioada sărbătorilor de iarnă.