În decembrie 1994 se deschidea primul restaurant Pizza Hut din România, în București, pe Calea Dorobanților. Acesta a devenit rapid un brand iconic, recunoscut pentru pizza și paste, iar, de atunci și până în prezent, Pizza Hut s-a reinventat constant, din dorința de a veni în întâmpinarea consumatorilor, în aceleași standarde calitative înalte cu care i-a obișnuit.
Primul restaurant funcționează și astăzi, devenind unul cu tradiție în București, un loc ideal pentru a lua masa în oraș, dar și un punct de întâlnire foarte cunoscut în mentalitatea colectivă – Pizza Hut “de la Romană”.
În anul 1999 a fost inaugurată prima locație Pizza Hut din afara Bucureștiului, respectiv în Constanța. În prezent, rețeaua este formată din 23 de restaurante de tip Dine-In și 22 de locații Pizza Hut Delivery, la nivel național.
De-a lungul timpului, Pizza Hut a investit atât în schimbarea design-ului și modernizarea locațiilor, cât și în inovație și varietate la nivel de produs.
În 2017, a fost introdus, inițial, în restaurantul Pizza Hut din Piața Romană și ulterior în toate celelalte restaurante, un meniu nou, conceput de Chef Nicolas Lontras, cu specific american. Oferind experiențe culinare inedite, precum coaste cu sos sweet chilly, burgeri, tacos, aripioare cu sos barbeque, deserturi, cocktailuri alcoolice și non-alcoolice, acesta a fost apreciat de fanii brandului.
Cea de-a 25-a aniversare a brandului a fost marcată de „Retro Party by Pizza Hut – o felie de (pe)trecut”, eveniment ce a îmbinat elemente ale anilor ’90 cu cele contemporane.
Invitații – influenceri, jurnaliști și clienți deopotrivă – au dansat pe cele mai tari hituri ale anilor ’90, au jucat șotron, Fifa ’96, s-au întrecut în competiții de fast writing pe telefoane vechi cu taste și au degustat cele mai apreciate preparate din meniul restaurantului.
„Pizza Hut este deja un brand cu tradiţie, care a reuşit să rămână mereu actual, prin produse gustoase, varietate în meniu, precum și prin inovațiile aduse la nivel de locații – design modern, urban. Anul acesta este unul special pentru noi, deoarece sărbătorim 25 de ani de existență pe piața din România. 25 de ani în care ne-am extins, am evoluat și ne-am adaptat tendințelor în perpetuă schimbare din industria de food service, totul pentru a-i răsplăti cu aceeași fidelitate pe clienții Pizza Hut care au rămas alături de noi de-a lungul timpului și au crescut împreună cu brandul lor preferat”, declară Adrian Hulubescu, General Manager Pizza Hut România.
Despre Sphera Franchise Group S.A.
Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din industria food service din România şi deţine companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell.
Pizza Hut a intrat pe piaţa din România în 1994, odată cu deschiderea primei locaţii din Calea Dorobanţilor, iar în prezent deţine 23 de restaurante de tip Dine-In și 22 de locații Pizza Hut Delivery, la nivel național.