În seara de marţi, 23 aprilie 2024, de la ora 19, pianista Adela Liculescu va susţine pe scena Ateneului Român un recital integral Franz Liszt. Programul, plin de culoare şi de nenumăratele nuanţe ale expresiei romantice atât de caracteristice lui Liszt, cuprinde cele 12 Studii de Execuţie Transcendentală.

Pianista română Adela Liculescu, stabilită la Viena, și-a început studiile de pian la vârsta de patru ani. A urmat Universitatea de Muzică și Arte ale Spectacolului din Viena, iar în prezent, urmează un doctorat la Universitatea de Muzică și Arte ale Spectacolului din Graz, unde cercetează conceptul de virtuozitate în muzica lui Franz Liszt.

Ca solistă, pianista a susținut recitaluri și concerte la Berlin (Berliner Philharmonie), München (Philharmonie Gasteig), Filarmonica din Skt. Petersburg, Viena (Musikverein, Konzerthaus, MuTh), Londra (Saint Martin-in-the-Fields), București (Ateneul Român, Sala Radio, Muzeul Național „George Enescu”), precum şi pe multe alte scene din Europa, Asia și America. Printre orchestrele cu care a evoluat se numără: das neue Deutsche Sinfonieorchester Berlin, Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Skt. Petersburg, Orchestra de Cameră Dogma Deutschland, Alma Mahler Philharmonie din Viena, Orchestra Filarmonicii „Wieniawski” din Polonia, Orchestra Naţională Radio București, Orchestra Filarmonicii „George Enescu”din București, Camerata Regală etc.

Pasionată de muzica de cameră, Adela Liculescu este membră a cvintetului cu pian Philharmonic Five, format din membri ai Filarmonicii din Viena (Tibor Kovac, Lara Kusztrich, Holger Tautscher-Groh, Orfeo Mandozzi), ansamblu cu care a cântat în 2021 în deschiderea Festivalului de la Salzburg și a participat la concertele în abonament de la Konzerthaus din Viena.

Tânăra pianistă română este câştigătoare a unor premii importante: Premiul II la Concursul internaţional „George Enescu” (ediţia 2021), Premiul I la Concursul de la Berna (2018) şi Premiul I la cele două competiţii Brahms, desfăşurate în mai puţin de două săptămâni în anul 2017 (Pörtschach, Austria şi Detmold, Germania).

Adela Liculescu este artist oficial Bösendorfer.

Ateneul Român
Marţi, 23 aprilie 2024, ora 19
Recital de pian
ADELA LICULESCU

Program
Franz Liszt
Integrala Studiilor de Execuţie Transcendentală, S.139
1. Preludio
2. Molto vivace
3. Paysage
4. Mazeppa
5. Feux follets
6. Vision
7. Eroica
8. Wilde Jagd
9. Ricordanza
10. Presto molto agitato
11. Harmonies du soir
12. Chasse neige

Mai multe informații pot fi găsite aici:
https://www.fge.org.ro/calendar

Prețurile biletelor sunt:
Categoria I:   70 lei
Categoria II:  65 lei
Categoria III: 55 lei

Biletele se pot cumpăra:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: marți – vineri 12:00 – 19:00. Telefon: 021.315.68.75
– Online, accesând site-ul www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“.