PRIME România organizează anual singurul târg de joburi și internshipuri din domeniul Comunicării, Relațiilor Publice și Publicității, PR&Ad Fair. Anul acesta, evenimentul se desfășoară pe data de 14-15 mai, la Nod Makerspace (Splaiul Unirii 160, București), între orele 12:00 – 18:00. În cadrul celor două zile, 19 agenții și companii cu departamente interne din domeniu vor participa ca expozanți la târg, oferindu-le studenților posibilitatea de a aplica pentru internshipul sau jobul dorit.
Cea de-a XI-a ediție se va desfășura în jurul conceptului de UNIvers al Comunicării. Lumea în care experiența primează este înlocuită de o galaxie care îi așteaptă pe studenți doar cu CV-urile drept bilet de îmbarcare și înarmați cu mult entuziasm.
19 agenții și companii vin să își caute astronauți
Agențiile și companiile cu care te poți întâlni sunt: Orange, Gun Media, WebDigital, Pastel, Mercury 360, Smart Point, PI2 PR, Total PR, Graffiti PR, Mavericks, Minio Studio, Point Consulting, Links PR, GroupM, Caracteristic, Ogilvy, British American Tobacco, Line Agency, Global Records.
Două zile, două conferințe
De altfel, tinerii vor avea ocazia să participe la două conferințe dedicate domeniului, câte una în fiecare zi de târg. În prima zi, între orele 14:00 – 15:30, îl vom avea invitat pe Iulian Văcărean, fondator Femei pe Mătăsari, iar în a doua zi la aceeași oră pe Mădălina Pangrate, Industry Manager la Google. La finalul fiecăreia va exista și o sesiune de Q&A.
Cum participi
Pentru participarea la târg nu se percepe taxă, iar în cadrul celor două zile vor exista tombole, premii, concursuri și activități ce vor transforma căutarea unui job într-o experiență de neuitat.
Misiunea PR&Ad Fair
PR&Ad Fair dorește să rezolve problema experienței cu care se confruntă studenții și absolvenții în momentul în care doresc să se angajeze. Astfel, ei au ocazia să interacționeze direct cu viitorii angajatori și să cunoască îndeaproape domeniul. De-a lungul anilor, evenimentul s-a bucurat de un număr de aproximativ 4.000 de participanți entuziaști, dornici să evolueze, să își atingă obiectivele și să devină unii dintre cei mai buni specialiști în domeniul Comunicării și al Relațiilor Publice.
Evenimentul PR&Ad Fair 2019 este sponsorizat de NOD Makerspace, Coca-Cola, Domeniile Anastasia, Eisberg Salad, Fabrica de Sandwichuri, Amelie Photobooth, Hard Rock Cafe, Absolute Services, Curtea Veche Publishing, 2M Digital, Xerox, Teto, Lasertag Arena, Climb Again, Margarita Bodarev Art.
Parteneri media: IQads, IQool, Advertising4U, IubescStudentia, PRwave, Stiri.ong, GoingOut, VinSiEu, InOras, ZeList Monitor, LivePR, Re-Start, Pro Bucuresti, Bucharest Guide.
Despre PRIME România
PRIME România este prima asociaţie studenţească de Relaţii Publice și Comunicare din ţară. Experienţa PRIME înseamnă comunicare strategică, o echipă unită și 22 de ani de evenimente pentru studenţii pasionaţi de Comunicare.
Misiunea PRIME România este de a oferi studenților pasionați de Relații Publice și Comunicare șansa de a pune în practică informațiile și cunostințele dobândite la facultate și de a facilita legătura cu specialiștii din domenii precum PR, Comunicare și Advertising.
Mai multe informații despre eveniment găsiți pe site-ul official, pe pagina de Facebook PR&Ad Fair sau ne puteți scrie pe adresa de email befair@primeromania.ro