Cu peste 150 de distincții, dintre care 60 de medalii de aur, obținute în competițiile internaționale și locale, Purcari devine cea mai premiată vinărie din România și Republica Moldova, în 2020. Calitatea excepțională a vinurilor Purcari a fost apreciată și confirmată de specialiști oenologi de prestigiu în cadrul unora dintre cele mai importante evenimente ale industriei.

Cu toate că pandemia a afectat toți producătorii, vinăria Purcari a menținut aceleași standarde înalte și a reușit să se impună drept unul dintre cei mai apreciați producători de vinuri la nivel global. Vinurile Purcari au fost premiate în toate competițiile internaționale la care au participat, precum: Mundus Vini, Eurasia Wine & Spirits, International Wine Contest, Challenge International du Vin, Oenoforum, China Wine & Spirits, Concours Mondial de Bruxelles și Mondial de Pinot.

Cea mai recentă victorie a fost înregistrată la Premiile Decanter World Wine 2020. Juriul format din 116 experți de pe întreg mapamondul a decis că Viorica de Purcari merită titlul de “Best in show” și un punctaj de 97 puncte, ceea ce plasează produsul în Topul celor mai bune vinuri ale lumii. Din cele aproape 17.000 de mostre participante în concurs au câștigat Best in Show doar 50 de produse, astfel că Viorica de Purcari a devenit unul dintre 0,3% cele mai bune vinuri prezentate în competiție.

Premiile Decanter World Wine au adus medalii și pentru Traminer de Purcari (prestigioasa medalie de platină), Negru de Purcari și Rară Neagră (ambele medalii de aur) și alte 17 medalii de argint și bronz pentru numeroase sortimente din gamele Purcari.

Toate aceste distincții, alături de ratingul oferit de Vivino.com, cea mai mare platformă online folosită de iubitorii de vin, care plasează vinurile Purcari în top 1% cele mai bune vinuri din lume, confirmă, o dată în plus, calitatea și standardele înalte de producție ale vinurilor Purcari.

“Anul 2020 a venit cu multe provocări pentru noi, dar, cu toate acestea, ne-am concentrat eforturile mai mult ca oricând pe menținerea calității vinurilor noastre, chiar și în condițiile dificile impuse de criza sanitară. Purcari a reușit să obțină rezultate remarcabile și în 2020, confirmând, încă o dată, calitatea pe care o oferim, recunoscută pe plan național și internațional și acest fapt nu poate decât să ne bucure și să ne motiveze în continuare și mai mult. Pasiunea pentru ceea ce facem se reflectă atât în medaliile obținute, cât și și în alegerile consumatorilor care plasează vinurile Purcari în topul preferințelor lor, iar aceasta este o mare responsabilitate.”, a declarat Victor  Bostan, CEO Grupul Purcari.

DESPRE PURCARI:

Vinăria Purcari, fondată în anul 1827, este parte a grupul Purcari Wineries Plc (brandurile Purcari, Crama Ceptura, Bostavan și Bardar) și reprezintă unul dintre cele mai mari grupuri de vinuri și brandy din Europa Centrală și de Est. Grupul gestionează în jur de 1.400 de hectare de podgorii și operează patru platforme de producție în România și Republica Moldova. Grupul este lider în segmentul de vinuri premium din România, cu o cotă de 30%,  fiind cel mai mare exportator de vin din Moldova, livrând în peste 30 de țări. Fondată în 1827, Purcari este una dintre cele mai premiate vinării din Europa Centrală și de Est la Decanter Londra și printre cele mai bine poziționate pe Vivino, cu un scor mediu de 4.1 din 5.0, bazat pe mai mult de 41.000 de recenzii. Din februarie 2018, Grupul este listat la Bursa de Valori Bucuresti (simbol WINE). Grupul e condus de Victor Bostan, un veteran de peste 30 de ani în businessul vinicol, și susținut de investitori de top ca Horizon Capital, Franklin Templeton, SEB, Fiera Capital și IFC.