Pe 1 noiembrie 2024, de Ziua Națională a Radioului, Radio România Cultural are musafiri de la radiourile private. La emisiunea Orașul vorbește vor fi invitați Bogdan ȘERBAN, de la Radio Guerilla, Mihaela DEDEOGLU, moderatoare de emisiuni culturale la RFI, și binecunoscuta Liana STANCIU, de la Magic Fm.

Cei trei vor vorbi cu Daria GHIU despre pasiunea lor comună, radioul, despre evoluția și viitorul lui, dar și despre lucruri care țin de cariera lor de oameni de radio, precum: ce înseamnă să fii jurnalist de radio, dacă s-au simțit sau nu dezavantajați de faptul că ascultătorii le știu doar vocea și nu îi recunosc întotdeauna pe stradă, întâmplări inedite din viața de prezentator. De asemenea, vor vorbi și despre rolul și substanța informațiilor culturale, despre felul în care sunt ele receptate de un public din ce în ce mai orientat spre comercial, dar și despre cum se fidelizează ascultătorii de radio.

“Concurența este necesară pentru a oferi publicului produse premium. Radioul și televiziunea trebuie să înțeleagă faptul că singura armă împotriva streamingului este calitatea. De aceea, suntem încântați că, pentru prima dată în istoria radioului din România, RRC invită la aceeași masă oameni care luptă pentru a cuceri același segment de public, din păcate nu foarte numeros. Le mulțumim colegilor de la radiourile care au acceptat invitația noastră, înțelegând din gestul lor, preocuparea comună pentru convingerea oamenilor de a  crede în continuare în FM.”, spune Radu Croitoru, manager RRC.

Emisiunea Orașul Vorbește, în mod excepțional, pe 1 Noiembrie, va începe la ora 10.00.

Discuția oamenilor de radio va fi precedată de părerile ascultătorilor, care sunt invitați să transmită, pe adresa emisiunii, încă din zilele premergătoare, mesaje în care să vorbească despre relația lor cu radioul, despre ce și-ar mai dori să asculte și cum văd viitorul acestuia.

Dimineața de 1 Noiembrie va fi, de asemenea, una specială. La Dimineața Crossover, de la ora 7.00, Maria BALABAȘ și George GÎLEA vor vorbi despre ultimii 10 ani ai Radio România Cultural. Cum sunau emisiunile și  cum s-au transformat ele? Vor fi amintite proiecte  speciale pe care le-a avut RRC-ul, cum ar fi StoryMania. Apoi, va fi adus în discuție felul în care au prins contur proiectele mai recente, legate de evenimentele din ultimii ani, precum: Raised to be free, Monica Lovinescu 100, Veneticii și Arhechipuri.

De asemenea, pe tot parcursul zilei, Radio România Cultural va fi alături de celelalte posturi ale Radiodifuziunii Române care, cu o voce comună, puternică și actuală, vor sărbători cu mândrie cei 96 de ani de emisie neîntreruptă.

Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, a fost difuzată prima emisiune radiofonică din țara noastră, cu anunțul: „Alo, alo, aici Radio București!”.