Theodor Andreescu este concertmaestrul Orchestrei Naționale Simfonice a României/ Orchestra Româna de Tineret. A studiat la Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB) cu lector. univ. dr. Corina Bololoi și a obținut diploma de licență sub îndrumarea conf. univ. dr. Ladislau Csendes.

În prezent, Theodor Andreescu urmărește obținerea unui titlu de master la UNMB iar la începutul anului a luat parte, în calitate de concertmaestru al Vienna Festival Orchestra, la  un turneu, în China. Cântă și la violă (a făcut parte din ansambluri precum Orchestra Națională Radio, Orchestra Română de Tineret sau Orchestra de Tineret a Uniunii Europene) și la contrabas (Orchestra de Cameră a Școlii de Vară AdMusicam). Orchestra Simfonică Aalborg din Danemarca și Camerata Regală din București sunt doar câteva dintre ansamblurile distinse cu care a colaborat.

Theodor Andreescu a participat la o serie de cursuri de măiestrie și festivaluri din întreaga lume – SoNoRo, RaDiRo, Young Euro Classic în Germania, Robecco Summer Night în Olanda, Graffenegg în Austria, Festivalul Bolzano din Italia, Festivalul Internațional din Edinburgh din Marea Britanie. Invitat pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, violonistul o va avea alături pe pianista conf. univ. dr. Dolores Chelariu.

Marți, 14 mai, ora 19, Ateneul Român, Sala mică
Stagiunea de marți seara. Recital cameral
THEODOR ANDREESCU – vioară
DOLORES CHELARIU – pian

Program
Ludwig van Beethoven
Sonata nr. 7, în do minor, pentru pian şi vioară, op. 30, nr. 2
George Enescu
Sonata nr. 3, în la minor, pentru pian şi vioară, op. 25, „în caracter popular românesc”

Coproducător Radio România Muzical

Biletele se pot cumpăra
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00, Telefon: 021.315.68.75
– Online, accesând site-ul www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“.

Stagiunea de marți seara este un proiect care a luat naștere în anul 2008 și este realizat în parteneriat cu Radio România Muzical. A fost creat, în principal, cu intenția de a susține și a prezenta publicului tineri muzicieni români care s-au remarcat în competiții internaționale, sau care se află la studii în străinătate.