Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ din Istanbul va organiza, în marja celebrării Zilei Culturii Naționale – 2024, un recital de muzică clasică în data 8 ianuarie, începând cu orele 20, la prestigioasa Operă de Stat Süreyya, din partea asiatică a metropolei turce.

Recitalul, denumit Maiastra, va fi susținut de pianista Oxana Corjos și clarinetistul Petru Pane, iar repertoriul va cuprinde următoarele  compoziții : Sonata for clarinet and piano (F. Poulenc), La serenade interrompue, La Puerta del Vino, Feux d’artifice (C.Debussy), Romanian Dances (B. Bártok), Sonata for clarinet solo “Maiastra” (T.Olah), Cartea Științei Muzicii “Makam Uzzal Ușuleș”(Dimitrie Cantemir), Romanian Dance (T. Brediceanu), Fantasia da Concerto su motivi del “Rigolleto”(L. Bassi) și Hommage à Gershwin (B. Kovacs).

Oxana Corjos relevă prin fiecare apariție scenică un remarcabil talent muzical dublat de o tehnică pianistică desăvârșită. Crescând într-o familie de muzicieni, Oxana Corjos și-a însușit primele noțiuni muzicale din copilărie, studiind cu Ioana Minei și Ana Pitiș. A urmat apoi cursurile Universității Naționale de Muzică din București, unde a studiat cu maestrul Dan Grigore. În decursul timpului, a fost distinsă cu numeroase premii interne și internaționale, la concursuri de profil.  În paralel cu activitatea concertistică, predă la Universitatea Națională de Muzică din București.

Petru Pane este unul dintre cei mai reprezentativi tineri muzicieni ai generației sale. La numai 18 ani, a câștigat peste 15 premii I la concursuri naționale și internaționale și a interpretat în postură solistică alături de 10 Orchestre Filarmonice

de Stat. În prezent, este student la Universitatea de Muzică Bucuresti, secțiile clarinet (prof. Emil Vișenescu) și dirijat orchestră (prof. Cristian Mandeal).  Cucerește Premiul I la prestigiosul concurs de la Sofia „Sava Dimitrov International Clarinet Competition”, iar, în anul 2022, câștigă Premiul I la concursurile „USA International Music Competition” (Atlanta, SUA), „Swiss International Music Competition” (Lugano, Elvetia), “Caneres International Music Competiton” (Vienna, Austria), “Birmingham International Music Competition”, “VCMA Vienna Competiton” și Euterpe Music Awards (Berlin, 2023). Este câștigătorul bursei SoNoRo (Concursul  „Moștenitorii României Muzicale” 2022), Traunstein, si al “Career Project Prize” – Tizziano Rosetti Music Academy, Lugano 2023. În septembrie 2023, a concertat ca solist alături de Romanian Chamber Orchestra în cadrul Festivalului “George Enescu”.

Opera Süreyya este situată în partea asiatică a Istanbulului, în districtul Kadıköy, și este una dintre cele mai cunoscute locații de cultură din Republica Turcia. In 1924, Süreyya İlmen a început construcția clădirii, încredințând proiectarea edificiului arhitectului Kegham Kavafyan, care a inclus și influențe estetice europene, precum Art Deco sau caracteristici stilistice aparținând arhitecturii germane. Finalizată în 1927, a servit în decursul timpului și ca sală de teatru, dar și pentru organizarea de festivități cu diferite ocazii din agenda culturală autohtonă.

Evenimentul de diplomație culturală organizat de ICR Istanbul, având în prim-plan doi artiști români de excepție, va fi un moment muzical memorabil pentru publicul turcesc și va promova cultura română în lume./ transmite ICR Istanbul