Ateneul Român - interior

Duminică 17 martie 2019, de la ora 19, pianista Mădălina Pașol va urca pe scena Ateneului Român, aducând un omagiu de suflet celui mai mare pianist român prin reinterpretarea lucrărilor cântate de Dinu Lipatti, în ultimul său recital din 16 septembrie 1950, de la Besançon.

Aflată în plin turneu “Citadele muzicale”, după seratele găzduite de Ateneul din Tecuci – 9 martie și Palatul Episcopal din Galați – 10 martie, Mădălina Pașol va prezenta publicului din Sala Mare a Ateneului Român, opusuri de: Mozart, Schubert, Chopin, Bach, Ravel. Spectacolul din 17 martie va aduce un plus de atractivitate prin invitarea actriței Ștefana Samfira, care va citi scrisori semnate de Dinu Lipatti și adresate profesorilor săi Mihail Jora, Florica Musicescu, Nadia Boulanger, dar și unor mari personalități ale timpului: Clara Haskil, George Georgescu sau Nikita Magaloff.

Spectacolul este organizat de Filarmonica „George Enescu” din București, iar biletele pot fi rezervate accesând site-ul: http://rezervari.fge.org.ro/book/index.php?id=2090

Mădălina Pașol a concertat ca solistă sau în formații camerale împreună cu artiști de renume mondial. După absolvirea Liceului de Artă „George Enescu” a obținut o bursă de studii la Universitatea de Arte din Berlin, la clasa prof. Georg Sava și apoi la clasa prof. Pascal Devoyon. Pentru merite deosebite obține bursa „Nachwuchs Förderung Stipendium – NaFög” a Senatului Cultural German, oferită pentru cursurile de Master, precum si diploma de Pianist Concertist.

Activitatea artistică a Mădălinei Pașol a fost recunoscută prin premii, burse, diplome la concursuri naționale si internaționale: bursa NaFög a Senatului Cultural German, bursa Fundatiei Paul Hindemith, bursa Universitatii de Arte din Berlin, bursa pentru studiile doctorale ale Universității de Muzică din București, bursa a Fundatiei Georg Schumann, Concursul Internațional pentru pian Feruccio Busoni, Concursul Internațional ARD – München, Marele Premiu – Concursul Internațional de concerte Târgu Mures.

Din anul 2014, Mădălina Pașol se dedică promovării tinerelor talente, artiștilor români și valorilor culturale naționale pe plan regional și internațional în cadrul Institutului de Arte, pe care îl conduce. Printre inițiativele culturale se numără „Pianina – Play me – CANTA!” în colaborare cu Metrorex – București și concertele educative din cadrul Festivalului Music Film Festival 2015 organizat de ARCUB. Institutul de Arte a devenit la scurt timp de la inființare o instituție culturală care promovează arta și cultura în spații neconvenționale.

Mădălina Pașol a susținut cursuri de măiestrie, concerte și recitaluri în Europa și Asia.

Ștefania Samfira este actriță de teatru și film, prezentator și realizator de programe culturale la un post de T.V. , colaborator la radio și mai nou, creatoare și prezentatoare de modă alături de soțul ei, designerul vestimentar Cristian Samfira, care a realizat costume și scenografii pentru diverse piese de teatru, printre care amintim: “Tailleur por dames” la Studioul de teatru „Casandra”, “Vânătoarea de balene” la Teatrul Național de Operetă Ion Dacian si Teatrul Metropolis.

Ștefania Samfira este absolventă a UNATC, Bucuresti, Facultatea de Teatru, secția Arta Actorului, după ce urmase în anul 2000 un stagiu la Conservatorul de Artă Dramatică din Paris. A urmat studii Aprofundate, Specializarea Pedagogie Teatrală, UNATC, în anii 2001-2002 – Master de Film, UNATC, se inscrie la Doctorat în 2002 – Doctorand în Estetica teatrală și în anii 2003- 2005 urmeaza – Workshop Meyerhold – Prof. Univ. Vladimir Granov – ENSAT, Lyon, Franta. In prezent este Asistent Universitar la UNATC, unde preda Arta Actorului.

În film si-a demonstrat profesionalismul de la Ileana, în „Sarea-n bucate” (2000) în regia lui lui Radu Penescu, la Adriana, în telefilmul „Dragoste de mamă” (2006), în regia lui Nuțu Cărmăzan. A jucat alături de tatăl ei Florin Zamfirescu în telenovela „Lacrimi de iubire”.

În piese ca: “Magnolii de oțel”, “Hoții de frumusețe”, „Tu ești eu”, “Vizita”, “Ego”, a putut fi admirată pe scenele Teatrului Evreiesc de Stat, Teatrul Tineretului, Teatrul Roșu, Godot – Cafe Teatru.

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program: Marti – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro