Cluburile Rotaract din București vă invită anul acesta să luați parte la evenimentul „Bookurie fără etichetă” care se va desfășura duminică, 23 februarie, în intervalul orar 8:00-20:00 la Tucano Coffee din AFI Park.

Proiectul constă în ambalarea întregii cărţi într-o coală de hârtie în aşa fel încât dumneavoastră să nu puteţi ghici după aspect despre ce carte este vorba. Pe ambalaj vor fi trecute câteva informaţii despre carte, care includ genul cărţii, precum şi cuvinte cheie în legătură cu subiectul abordat de aceasta, fără însă a dezvălui prea multe. Achiziţionarea unei cărţi se va transforma astfel într-o experiență distractivă și plină de mister.

Donaţia minimă recomandată pentru o carte va fi de 20 lei.

Prin „Bookurie fără etichetă” dorim să susținem, în continuare, Școala de Vară pentru Arte și Meșteșuguri Deltaice la fel ca și in ediţia trecută. Scopul evenimentului este de a strânge suma necesară pentru crearea unui mediu propice de învățare, dezvoltare și transmitere a tainelor meșteșugărești, prin conservarea și protejarea patrimoniului cultural local.

Ne-ar face o deosebită placere să vă avem alături de noi!

Multumim editurilor si autorilor care au contribuit la realizarea acestui eveniment: Bookster, All, Humanitas, Marius Tucă, Adi Hadean, Vasi Radulescu, Codin Maticiuc, Andreea Ruso.

Pentru mai multe detalii ne găsiți pe Facebook și Instagram! Abia așteptăm să vă cunoaștem la o cafea, alături de o carte!

Pagină eveniment: https://www.facebook.com/events/627077864734529/