Institutul Cultural Român va reprezenta România, în perioada 6-16 iunie 2019, în calitate de partener strategic, alături de instituţii de prestigiu din Republica Cehă, la cel mai important eveniment cultural al anului 2019 desfăşurat în ţara de reşedință: Cvadrienala de Scenografie și Spațiu Performativ de la Praga 2019. Cea de-a XIV-a ediţie a Cvadrienalei – cea mai mare expoziție de arhitectură teatrală și scenografică din lume – găzduieștedin 1967 reprezentanți ai peste 70 de țări. Pe parcursul a zece zile se vor organiza 64 de expoziții naționale și peste 500 de evenimente în peste 100 de locuri din centrul orașului Praga, care vor atrage aproximativ 50.000 de vizitatori.
Cele două standuri ale României de la această ediție a Cvadrienalei prezintă fragmente din opera unui mare scenograf român, Dragoș Buhagiar, și proiectele celor trei secții de scenografie de la universitățile din țară – UNARTE, UNATC (ambele din București) și Universitatea de Arte Târgu-Mureș –, reunite în jurul unui motiv comun, „Ruinele teatrului, ruinele orașului“, propus de curatorul standurilor, criticul de artă și eseistul George Banu. Institutul Cultural Român a organizat cele două standuri dedicate artiștilor consacrați și, respectiv, tinerilor creatori, prin transpunerea reflexiei plastice a unui artist de excepție, Dragoș Buhagiar, alături de creațiile viitorilor scenografi. Opera studenților la arte incită prin maniera originală și revelatoare de a reinvesti și recicla ceea ce e amenințat de dispariție în peisajul urban românesc de astăzi.
„Un eveniment precum Cvadrienala de la Praga ne demonstrează că între text și actori scenele își au propria lor personalitate. În cele mai reușite creații, acestea formează, împreună cu replicile și cu protagoniștii, un întreg solid precum nucleul atomic al celor mai stabile substanțe. Vorbind despre nuclee, este simbolic faptul că această reuniune de referință are loc, de mai bine de jumătate de veac, în inima Europei, într-una dintre capitalele ei cele mai seducătoare. Pentru Institutul Cultural Român este o bucurie și o onoare să susțină, și în acest an, prezența românească la Cvadrienală, un loc în care prezentul scenei mondiale intră în rezonanță cu viitorul. George Banu, reputat profesor și eseist, curator al standului românesc, l-a invitat pe Dragoș Buhagiar, unul dintre cei mai reprezentativi scenografi români de azi, să-și prezinte opera din perpectiva unei metafore largi și poetice:Ruinele teatrului, ruinele orașului. La rândul lor, studenților de la trei şcoli de scenografie importante din România li s-a propus să se confrunte cu provocarea teatrului în spaţii neconvenţionale. Ne alăturăm publicului Cvadrienalei, cu speranța că pasiunea și curiozitatea îi vor fi răsplătite de propunerile scenografice românești de la această ediție“, a apreciat doamna Liliana Țuroiu, președintele ICR.
„Poetica ruinelor e indisociabilă de melancolia europeană care și-a descoperit modernitatea privind busturi invalide, coloane frânte, palate dărâmate. Melancolia a fost la originea Renașterii și și-a dezvoltat în timp capacitatea de a reînvia mental universuri dispărute. Din această perspectivă putem explora universul eterogen expus de Dragoș Buhagiar ca pe o persistență poetică a ceea ce din opera lui continuă să existe în spectatorii de ieri și îi invită pe cei de azi să o imagineze. O lume dislocată, unde visurile se pot naște și călătoriile se pot angaja“, a declarat criticul de artă George Banu, curatorul expoziției de la Praga.
„Ideea de a expune instalația Ruinele scenei este, până la urmă, un pretext pentru a mă reîntâlni cu obiectele create pentru diferite spectacole, de a inventa imagini noi, de a le reinvesti cu alte semnificații, reunindu-le într-o compoziție coerentă, într-un alt spectacol, privit de aproape. Spun alt spectacol pentru că și o instalație este tot o formă de spectacol. Am vrut să dau șansaÎngerului sculptat, Ochiului tun, Sculpturii-Femeie, Triciclului Mobil, Contrabasului încarcerat, Mesei-ușă care se împotriveste intrării, Căzii și Scheletului butaforie, Pendulului ochi, Viorilor- Coase să vină în față și să-și țipe poveștile. Toate odată, așa cum orice echipă de creatori de teatru face de obicei“, a precizat scenograful Dragoș Buhagiar.
Creată în 1967 de celebrul scenograf Josef Svoboda, Cvadrienala s-a dezvoltat, în următorii ani, în spiritul Primăverii de la Praga. În 2019, când sunt celebrate peste cinci decenii de activitate, evenimentul a devenit cea mai importantă panoramă a scenografiei mondiale. Cvdrienala permite vizitatorului să descopere peisajul planetar al scenografiei actuale în toata diversitatea sa, fiind prezenți, în același timp, maeștri reputați și tineri debutanți din toate țările. ICR susține organizarea prezenței românești la Cvadrienală din anul 2007, iar ultimele două ediții au fost curatoriate, în 2011 și 2015, de scenograful Ștefania Cenean.
Catalogul care însoțește prezența românească în anul 2019 a fost realizat de editorul Dana Ionescu, redactor-șef al Editurii Nemira, și de graficianul Bogdan Căpîlnean, textele fiind traduse în limba engleză de Samuel W.F. Onn. Organizarea Cvadirenalei în Republica Cehă a fost realizată de echipa Institutului Cultural Român de la Praga. În continuare, dupa Praga, expoziția va fi prezentată în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, care se va desfășura între 14-23 iunie 2019.
Cvadrienala de Scenografie de la Praga a fost creată pentru a aduce în centrul activităţilor culturale cele mai bune performanţe artistice din design, scenografie şi arhitectură teatrală, creând astfel o modalitate de a fi transformate în experienţe de către profesionişti şi de către public. Expoziţiile, festivalurile şi programele educaţionale din cadrul Cvadrienalei devin un catalizator al progresului creativ prin încurajarea experimentării, interacţiunii, inovării şi a posibilelor colaborări. Scopul Cvadrienalei este de a onora, încuraja şi celebra munca designerilor, artiştilor şi a arhitecţilor, dar şi de a inspira şi educa marele public.