Anul acesta este marcat de alegeri electorale pe jumătate din mapamond. Într-o aglomerare electorală fără precedent, România va ieși la urne atât pentru a decide europarlamentarii care s-o reprezinte, dar și pentru reprezentanții la nivel local, parlamentar și prezidențial. Este un moment ideal să ne gândim, mai atent și critic, la alegerile pe care le facem. Dacă alegerile electorale sunt în aparență, simple – o ștampilă pe X sau pe Y – tipurile de alegeri cu care ne confruntăm în toate aspectele vieții sunt complicate de etnia, comunitatea, țara din care facem parte și de raporturile de putere la care suntem supuși. Poate că nu putem alege vremurile în care trăim, dar putem alege atitudinea cu care să le trăim, iar empatia, reziliența și solidaritatea sunt câteva din instrumentele pe care le avem la îndemână.
Aceasta este premisa la care ediția de anul acesta a One World Romania își invită spectatorii în perioada 05 – 14 aprilie, printr-o selecție de documentare care analizează alegerea atât din perspectivă istorică, la nivel sistemic, dar și la nivel individual, de zi cu zi.
Abonamentele Early Bird s-au pus în vânzare pe Eventbook, la prețul de 120 lei pentru desfășurarea festivalului în București (05 – 14 aprilie) sau 160 lei, care include și proiecțiile online (15 – 25 aprilie).
Selecția din acest an se concentrează pe alegeri, individuale dar și la nivel de comunități (LGBTQ+, fermieri, mineri, freelanceri, politicieni, societatea civilă) într-o gamă largă de contexte actuale: război și conflicte, impactul inteligenței artificiale, mercantilizarea și exploatarea avidă a resurselor naturale, abuzuri de putere, lupta pentru drepturile muncitorilor, criza climatică, coexistența laică și religioasă, discriminarea etnică, de gen sau de clasă și privarea de drepturi, insecuritatea socio-economică și geopolitică. Din Brazilia până în Ucraina, din Republica Centrafricană în Palestina, filmele OWR17 ne oferă privilegiul de a descoperi povești extraordinare despre alegerile unor oameni sau comunități în fața unor probleme de viață complicate, care ne definesc nu doar prezentul, ci și viitorul.
AL DJANAT, THE ORIGINAL PARADISE. Reîntoarcerea regizoarei Chloé Aïcha Boro în Burkina Faso pentru înmormântarea unchiului său o face martoră la o familie divizată în privința deciziei de a vinde proprietatea. Această dramă de familie surprinde cu dragoste și tandrețe o comunitate nevoită să aleagă între păstrarea culturii ancestrale sau capitularea în fața schimbărilor accelerate ale capitalismului.
„Un vot pentru un dinte”. Traversând continentele, găsim alegerea și consecințele sale la propriu și la figurat în SMILING GEORGIA. O tragicomedie care analizează demagogia populistă din cadrul alegerilor prezidențiale din Georgia, filmul lui Luka Beradze investighează un sat în care voturile sunt cumpărate pe promisiunea, la propriu, a unei noi danturi.
La OWR, experiența de cinema este gândită atât „on-screen”, printr-o selecție bogată și diversă a filmelor, cât și „off-screen”. Proiecțiile de film sunt urmate de discuții extinse cu regizorii de film sau experți locali, într-un spațiu de dialog și reflecție care stimulează un spectator critic, participant activ în discuții pe teme legate de drepturile omului, teme sociale, politice și de mediu prin intermediul cinemaului.
Anca Păunescu a studiat filologie germană și film, iar în ultimii 7 ani a fost intens implicată în selecție de film documentar, curatoriat și consiliere creativă în programe speciale la diferite festivaluri europene. În prezent este programator la OWR, selecționer principal de film documentar la Neisse Film Festival, Germania, consiliază și face parte din echipele de (pre)selecție ale festivalurilor: DokuFest (Kosovo), FIPADOC (Franta), Karlovy Vary IFF (Rep. Cehia). De asemenea, a fost membră a juriului la Makedox, Kasseler Dokfest, Iceland Documentary FF, DOK Leipzig Co-Pro Market.
Andrei Tănăsescu este un curator stabilit în Toronto și București, cu studii în cinematografie (University of Toronto, University of St. Andrews) și un interes constant pentru reevaluarea istorică a muzicii și cinemaului. În 2019 a curatoriat „Videograms of a Nation”, o retrospectivă expansivă a cinematografiei românești pentru EUROPALIA ROMANIA. A lucrat în echipele de programare ale TIFF Toronto, „Kino Pavasaris” Vilnius IFF, Festivalul Internațional de Film Experimental de la București (BIEFF) și a colaborat cu Berlinale Forum și Festivalul de Film American Independent de la București (AIFF). Se ocupă de secțiunea Works-in-Progress la Les Films de Cannes à Bucarest, este programator pentru Bildrausch – Filmfest Basel și One World Romania și membru al comitetului de selecție al Giornate degli Autori (Venice Days).
Afișul ediției din acest an este creat de Șerban Jipa și este schița de portret a unui candidat ideal sau, poate, anti-utopic, o creatură ieșită din cacofonia politică, mediatică și războinică în care trăim.