Joi, 6 august, de la ora 21:00, în grădina Rezidenței BRD Scena9 (Str. I.L. Caragiale 32), va fi proiectat filmul sud-coreean Servitoarea, regizat de Kim Ki-young, în cadrul seriei de proiecții de film în aer liber CINEVARA. Accesul se va face pe bază de bilet, achiziționat prin Eventbook, locurile disponibile fiind limitate.

Ediția din acest an a programului CINEVARA este una specială, fiind organizată în parteneriat cu Film Foundation, organizație neguvernamentală înființată de regizorul Martin Scorsese cu scopul de a contribui la recuperarea și conservarea patrimoniului cinematografic mondial.

Servitoarea a fost restaurat în anul 2008 de către Korean Film Archive (KOFA), în asociere cu World Cinema Project – Film Foundation și cu laboratorul HFR-Digital Film. Versiunea restaurată a filmului a putut fi văzută în premieră la Cannes, în 2008.

Considerat drept unul dintre cele mai bune filme sud-coreene, Servitoarea este un thriller domestic din anul 1960, care expune disoluția unei familii, și este primul film din trilogia „Servitoarea” în regia lui Kim Ki-young. Regizorul sud-coreean s-a inspirat pentru povestea filmului dintr-un articol din ziar de la acea vreme, intitulat „Servitoarea ucisă de către stăpânul său din cauză că a rămas însărcinată”.

La momentul realizării filmului, structura culturală și socio-economică din Coreea de Sud a trecut printr-o schimbare considerabilă. Filmul înfățișează cu succes imaginea societății sud-coreene din 1960, în care ideile noi, în mare parte occidentale, pătrundeau într-o țară relativ conservatoare.

Servitoarea îl prezintă pe Dong-Sik Kim, un bărbat cu o căsnicie fericită, profesor de muzică la o fabrică locală. Fiindcă de curând s-au mutat într-o casă care depășește posibilitățile lor financiare, Dong-Sik și soția lui fac eforturi suplimentare – el oferă lecții de pian, iar ea se apucă de croitorit – pentru a suplimenta veniturile mici de la fabrică ale lui Dong-Sik.

Pentru că soția sa aștepta cel de-al treilea copil, Dong-Sik decide să angajeze o servitoare, în ciuda faptului că situația lor financiară nu e strălucită. El o întreabă pe una dintre studentele sale, Kyunghee Cho, dacă știe pe cineva potrivit pentru acest post. Kyunghee, care este îndrăgostită de profesorul ei, își convinge o prietenă să se angajeze în casa acestuia. Cu toate că știe de sentimentele pe care Kyunghee le are față de Dong-Sik, servitoarea îl seduce pe acesta și rămâne însărcinată, forțându-l să recunoască aventura în fața soției. Vestea este devastatoare pentru familie.

CINEVARA

CINEVARA este un program de proiecții de film în aer liber al Fundației9, disponibil publicului larg pe toată durata verii, produs și găzduit de Rezidența BRD Scena9, hotspot cultural BRD – Groupe Société Générale. Anul acesta CINEVARA ajunge la a doua ediție, după debutul său din 2019.

Selecția filmelor a fost făcută de către Richard Peña, profesor la School of The Arts, Columbia University și fost director de programe la Film Society of Lincoln Center din New York, Statele Unite ale Americii. CINEVARA readuce în atenția publicului documentare, dar și lungmetraje clasice de ficțiune semnate de regizoare ca Djibril Diop Mambéty, Kim Ki-young, Metin Erksan și Sergei Parajanov.

După Servitoarea, programul va continua pe 13 august cu Mumia (1969, Shadi Abdel Salam), apoi pe 20 august – Culoarea rodiei (1968, Sergei Parajanov), 27 august – Touki Bouki (1973, Djibril Diop Mambéty) și 3 septembrie – Poveste din Taipei (1985, Edward Yang).

***

Despre Fundația9

Fundația9, inițiativă fondată și finanțată de BRD – Groupe Société Générale, sprijină noua generație de creatori de cultură și educație. Prin programele noastre, investim în tinerii creatori, deschidem cultura către public, cultivăm curiozitatea, spiritul critic și recuperăm fragmente esențiale din memoria noastră. Declanșăm dezbateri îndrăznețe și explorăm perspective noi asupra lumii contemporane.

Căutăm să aducem împreună artiștii, gânditorii și publicul larg ca să construim o lume în care curajul, empatia și solidaritatea să fie mai mult decât niște hashtag-uri.

Edităm o revistă de jurnalism cultural — Scena9  și lansăm proiecte cu și despre scena tânără a culturii la Rezidența BRD Scena9.

 Despre BRD – Groupe Societe Generale

BRD – Groupe Societe Generale este a treia mare bancă a României și cea mai extinsă rețea bancară privată a țării. Bancă universală care oferă servicii atât persoanelor fizice, cât și companiilor, BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare.

Ca actor social, BRD investește în cultură, educație, tehnologie și sport, sprijinind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o nouă generație și aduc valoare pe termen lung. BRD privește cultura și educația drept piloni esențiali de dezvoltare ai societății, încurajând proiecte inovatoare, cu potențial de a fi recunoscute și apreciate de tânăra generație.