Sphera Franchise Group continuă planurile de expansiune stabilite pentru primul trimestru al acestui an și inaugurează astfel un nou restaurant KFC, în cadrul Sepsi Value Center, din orașul Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Dezvoltarea locală, alături de digitalizare și inovarea la nivel de produse și servicii reprezintă principalele obiective strategice ale brandului, inclusiv în condițiile socio-sanitare actuale.
Inaugurarea noului restaurant reprezintă un demers firesc în întâmpinarea cererii consumatorilor, care se pot bucura de acum de produsele lor preferate de la KFC, gătite zilnic după rețeta originală a Colonelului Sanders, chiar în orașul lor.
„Noul restaurant este prima locație din județul Covasna și a venit ca un demers firesc al prospectării constante a pieței locale. Poziționarea strategică în incinta centrului comercial Sepsi Value Center ne oferă oportunitatea de a ajunge la un număr semnificativ de consumatori, cărora le oferim garanția unor servicii la standarde înalte, în cele mai sigure condiții cu putință, perfect adaptate la contextul actualul.
Cu fiecare nouă deschidere, suntem mai aproape de fanii brandului, reușind astfel să creăm o relație solidă, bazată pe încredere, respect și, mai ales, pe dragostea #pebune față de produsele KFC”, a declarat Marian Gogu, Director General, KFC România.
Restaurantul de tip food court KFC Sepsi Value Center funcționează în prezent în intervalul orar 10:00 – 21:00, în conformitate cu normele impuse de autoritățile locale. Locația are o suprafață de aproximativ 160 mp și este situată la adresa Strada Lunca Oltului 31-35.
Angajații din restaurant sunt dotați cu mănuși și măști de unică folosință, iar suprafețele din bucătarie și din întreaga locație sunt dezinfectate de mai multe ori pe zi. De asemenea, în incintă sunt amplasate recipiente cu dezinfectanți, iar în zonele de plată și preluare comenzi au fost montate ecrane de protecție, fiind încurajată plata contactless. Pentru eficientizarea procesului de comandă, clientii au la dispoziție kiosk-uri și sistemul fusion, care oferă vizibilitate în ceea ce privește pregătirea comenzii și separarea zonelor de plasare și preluare.
Odată cu deschiderea primei locații din județul Covasna, KFC România creează 36 de locuri de muncă, ce presupun funcţii precum: Lucrător Bucătărie, Casier, Bucătar, Manager (Director Restaurant) și Asistent Manager. Angajarea nu este condiționată de experiența anterioară de lucru, principalele calități ale membrilor echipei fiind atitudinea pozitivă, motivația și dorința de dezvoltare în domeniu.
Pentru mai multe detalii despre noutăţile pregătite de KFC, accesaţi pagina de Facebook KFC România, pagina de Instagram KFC România și site-ul www.kfc.ro.
Despre Sphera Franchise Group S.A.
Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din industria de food service din România şi deţine companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell. De asemenea, la nivel internațional, Grupul operează restaurante la Chişinău, Republica Moldova și în Italia.