Cea de-a doua jumătate a anului 2020 marchează îndeplinirea obiectivului strategic de expansiune pentru Sphera Franchise Group, odată cu deschiderea restaurantului de tip food court, KFC AFI Palace Brașov. Dezvoltarea locală este un obiectiv pe care Grupul și l-a asumat inclusiv în actualul context socio-sanitar, din dorința de a-și adapta oferta la evoluția pieței. Locațiile deja existente în județul Brașov au performat bine de-a lungul timpului, astfel că inaugurarea noului restaurant reprezintă un demers firesc în întâmpinarea cererii consumatorilor, care se pot bucura acum de produsele lor preferate de la KFC și în incinta unui nou centru comercial.
„Inaugurările restaurantelor din ultimele luni, cea mai recentă dintre acestea fiind KFC AFI Palace Brașov, reprezintă angajamentul pe care Sphera Franchise Group și l-a luat, de la începutul anului 2020, față de business-ul local, în sensul de extindere și adaptare permanentă la condițiile din FMCG. În plus, rămânem aproape și de fanii fideli ai brand-ului, cărora ne dorim să le oferim, pe lângă produsele favorite, și o experiență premium, toate acestea în proximitatea lor. De aceea, ne concentrăm eforturile spre a investi atât în locații, prin cercetarea constantă a pieței și alegerea acelor zone cu un potențial ridicat, cât și în calitatea serviciilor oferite în cadrul restaurantelor. Angajații noștri sunt pregătiți să întâmpine clienții în cele mai sigure condiții, adaptate situației plină de provocări pe care o traversăm și să le servească cele mai proaspete produse, după rețeta originală a Colonelului Sanders”, a declarat Marian Gogu, Director General, KFC România.
Restaurantul KFC AFI Palace Brașov funcționează în intervalul orar 10:00 – 22:00, în deplină conformitate cu normele impuse de autoritățile locale. Locația are o suprafață utilă de peste 100 mp și este situată în incinta Centrului Comercial Afi Palace Brașov, aflat pe Strada 15 Noiembrie nr. 78. Pentru a se alinia cu rigurozitate actualelor măsuri de siguranță, angajații din restaurante sunt dotați cu mănuși și măști de unică folosință, iar suprafețele din bucătarie și din întreaga locație sunt dezinfectate de mai multe ori pe zi. De asemenea, în incintă sunt amplasate recipiente cu dezinfectanți, iar în zonele de plată și preluare comenzi au fost montate ecrane de protecție, fiind încurajată plata cu cardul. Mai mult, pentru o mai bună eficientizare a procesului de comandă, clientii au la dispoziție kiosk-uri și sistemul fusion care oferă vizibilitate la nivel de pregătire a comenzii.
În prezent, clienții pot să comande în regim take away, dar au și posibilitatea de a servi masa în zona special amenajată din cadrul centrului comercial, până la noi directive din partea autorităților.
De asemenea, pentru a se adapta mai bine la noul context, KFC și-a direcționat eforturile și în zona de delivery, fiind astfel prezent pentru aria Brașovului și prin parteneriatele strategice dezvoltate cu platformele online de livrare.
Odată cu deschiderea celei de-a treia unități din județul Brașov, KFC România creează noi locuri de muncă și angajează 30 de persoane în funcţii precum: Lucrător Bucătărie, Casier, Bucătar, Manager (Director Restaurant) și Asistent Manager. Angajarea nu este condiționată de experiența anterioară de lucru, principalele calități ale membrilor echipei fiind atitudinea pozitivă, motivația și dorința de dezvoltare în domeniu.
Pentru mai multe detalii despre noutăţile pregătite de KFC, accesaţi pagina de Facebook KFC România, pagina de Instagram KFC România și site-ul www.kfc.ro.
Despre Sphera Franchise Group S.A.
Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din industria de food service din România şi deţine companiile care operează în sistem de franciză brand-urile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell. De asemenea, la nivel internațional, Grupul operează restaurante la Chişinău, Republica Moldova și în Italia.