Pasionații de gaming și jocuri electronice din România au din această vară trei băuturi răcoritoare pentru a susține echipele preferate la REL – Romanian Esports League. Trei sortimente de bere, cu trei gusturi aparte îmbracă haine cu branding de eSports: Nexus Gaming, KTRL Knights și Game Agents, ducând întrecerea între cele mai importante echipe de sporturi electronice și în pauzele jocului.

Creatorii Digital Crusade, KTRL Knights și Cluj Craft Beer Festival lansează la nivel național noile sortimente de bere craft cu brandurile Nexus Gaming, KTRL Knights și Game Agents în cinstea celor mai cunoscute echipe de eSports românești prin care încurajează continuarea competiției REL și în pauze. Fanii campionatelor de eSports România sunt invitați să trăiască fiecare clipă în siguranță și cu stil alături de echipa lor preferată, iar consumatorii să se simtă liberi optând pentru o calitate excepțională și un consum moderat, potrivit stilului lor de viață.

„Evenimentul Cluj Craft Beer Festival, campionatul Digital Crusade și echipa KTRL Knights au acționariat comun, de aceea ideea de a crea o băutură cu care să celebrăm victoriile, dar și încercările din eSports, a venit natural. Suntem deosebit de încântați că ideea s-a materializat și că prietenii noștri de la Beretta Timișoara au reușit să înglobeze pasiunea pentru eSports a greilor din gamingul autohton în aceste băuturi. Am încercat să captăm spiritul rebel al scenei eSports și să îl transpunem într-un gust puternic, fără compromisuri, destinat cunoscătorilor. Esports este un fenomen care sărbătorește cultura alternativă, destinat celor care vor să experimenteze ceva inedit, iar aceste caracteristici sunt prezente în berile lansate, de la nume și ambalaj, la gust – Nexus AWP (bere dublu IPA), KTRL Crossfire (bere Dry Hopped Lager) și Game Agents DING (un alt sortiment de IPA)”, declară Mihai Cotos, inițiatorul proiectului, organizatorul campionatului Digital Crusade și owner-ul KTRL Knights.

Noile sortimente de bere craft, singurele dedicate fanilor și echipelor de eSports autohtone, se pot achiziționa online de pe shop.clujcraft.beer/esports, cât și din magazinele partenere din Cluj (Blend. Bottleshop and Taproom), București (The Beer Institute) și Timișoara (Bereta Taproom and Bottleshop).

Despre Digital Crusade

Fenomenul Digital Crusade a luat amploare în 2019 ca un eveniment dedicat iubitorilor de sporturi electronice. Conceptul s-a materializat în ceea ce a devenit astăzi singurul campionat de  LOL League of Legends din România. Umbrela Digital Crusade include și alte evenimente de pe scena esports: Counter Strike CS GO – Superbet OPEN, ECC – Esports Corporate Championship, GC – Girls Championship și Highschool Heroes – proiect dedicat descoperirii de tinere talente. Programul tuturor acestor evenimente, proiecte și campionate se derulează normal și independent de evoluția pandemiei, în format online. Pentru evenimentele cu public, organizatorii vor reveni cu informații la momentul oportun.

Despre Cluj Craft Beer Festival

Încă de la prima ediție, din 2017, Cluj Craft Beer Festival a adus anual iubitorilor de bere din Cluj cele mai variate sortimente de băuturi craft de la cincizeci de producători autohtoni și internaționali. Organizatorii sunt pregătiți să dea startul celei de-a patra ediții de îndată ce măsurile de siguranță impuse de situația pandemică o permit.