Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova va deschide Stagiunea Estivală miercuri, 18 august 2021 cu cea mai recentă premieră a instituției – comedia Face to face de Peter Quilter, regia Adrian Andone.

 Stagiunea Estivală se va desfășura în perioada 18 august – 12 septembrie 2021, interval în care sunt programate 14 reprezentații în aer liber, în Grădina TNC și 2 reprezentații ale spectacolului Inimă și alte preparate din carne de Dan Coman, regia Radu Afrim, în sala „Amza Pellea” a teatrului.

Producția Inimă și alte preparate din carne de Dan Coman, regia, video și univers sonor Radu Afrim, scenografia Irina Moscu – câștigătoare a Premiului UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului 2020 se va juca sâmbătă, 21 august și  duminică, 22 august, de la ora 19:00.

Spectacolele în aer liber vor avea loc începând cu ora 21:00, în inima orașului, în Grădina situată între Teatrul Național „Marin Sorescu” și Universitatea din Craiova și sunt programate după cum urmează:

  • Miercuri, 18 august – Face to Face de Peter Quilter, regia Adrian Andone
  • Joi, 19 august – Face to Face de Peter Quilter, regia Adrian Andone
  • Marți, 24 august – TOC TOC de Laurent Baffie, regia Alexandru Boureanu și Raluca Păun
  • Miercuri, 25 august – Playground un spectacol de Raul Coldea
  • Joi, 2 septembrie – Unde mi-e sufletul? după Marin Sorescu, regia Norbert Boda
  • Vineri, 3 septembrie – Unde mi-e sufletul? după Marin Sorescu, regia Norbert Boda
  • Sâmbătă, 4 septembrie – Obsesii de Claudiu Sfirschi Lăudat după texte de Margarita Karapanou, regia Yiannis Paraskevopoulos
  • Duminică, 5 septembrie – Obsesii de Claudiu Sfirschi Lăudat după texte de Margarita Karapanou, regia Yiannis Paraskevopoulos
  • Marți, 7 septembrieUltimul dans al libelulei de Cornel Mihai Ungureanu, regia Florin Caracala
  • Miercuri, 8 septembrie – Ultimul dans al libelulei de Cornel Mihai Ungureanu, regia Florin Caracala
  • Joi, 9 septembrie – Face to Face de Peter Quilter, regia Adrian And one
  • Vineri, 10 septembrie – Face to Face de Peter Quilter, regia Adrian And one
  • Sâmbătă, 11 septembrie – Gândeste-te la Africa de Gordon Dryland, regia Alexandru Boureanu
  • Duminică, 12 septembrie – Gândeste-te la Africa Gordon Dryland, regia Alexandru Boureanu

Spectatorii care dețin bilete la spectacolele anulate în stagiunea trecută sunt așteptați la Agenția teatrală pentru a le schimba cu bilete la spectacolele programate. Detalii aici: https://tncms.ro

Biletele se pot achiziționa de la Agenția teatrală sau online, pe https://ebilet.tncms.ro/ebilet. Prețul biletelor este 45 lei la Agenția teatrală, și 44 lei pe platforma online. Elevii, studenții și seniorii beneficiază de reducere.

Contact Agenția teatrală:
Strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 11, în clădirea teatrului
Telefon: 0251.413.677.
Program: Luni-Vineri 11:00-17:00

TEATRUL NAȚIONAL „MARIN SORESCU” CRAIOVA https://tncms.ro