La început de stagiune, Teatrul Stela Popescu prezintă două dintre spectacolele sale la Sala Mare ARCUB

Anatomia unui clișeu, după un text de Alexandru Doru Spătaru, regia Chris Simion-Mercurian, scenografia Maria Miu, producţie a Teatrului Stela Popescu se joacă pe 11 octombrie, ora 19, la ARCUB Sala Mare (str. Lipscani nr. 84-90). În distribuţie Crina Matei, Ana Maria Ivan şi pianistul Nicolae Dumitru.

Actriţele principale ale acestei producţii mărturiseau : Crina Matei – ”De ce să veniți să vedeți spectacolul Anatomia unui clișeu? În primul rând pentru că veți fi surprinși de tăietura pe fibra sufletului. Reală, necosmetizată. Apoi pentru că deși terapeutic, mesajul vă va face cel puțin de două ori să râdeți amar, dar cu tot sufletul. Trădarea are cute multe și adânci. Trecem prin ele. Iar la final ne eliberăm de toată povara durerii. Sau…” Ana Maria Ivan – ”Un spectacol pe care l-am așteptat și în care mă bucur să pot dărui. Un spectacol care mă provoacă și mă luminează. Terapie prin poveste atât pentru spectatori cât și pentru mine…Îi mulțumesc pentru întâlnire și pentru drumul lin regizoarei Chris Simion… vă aștept la teatru! Cu bucurie!”

Dacă aceste cuvinte v-au inspirat, nu rataţi ocazia de a vedea cum sunt transpuse ele scenic în spectacolul Anatomia unui clişeu. De această dată la ARCUB Sala Mare. Pentru că „Oamenii se întâlnesc și se cunosc. Se cunosc și apoi se despart. Se despart pentru că au avut imprudența de a se cunoaște. Se despart, dar nu se uită.” Tu alegi dacă accepți imprevizibilul sau te refugiezi în iluzie. Viața e generoasă. Cea mai bună prietenă te înșeală cu iubitul tău sau iubitul tău te înșeală cu cea mai bună prietenă. Ce faci ? Te răzbuni sau înțelegi ? Un spectacol despre emoții, impulsuri, așteptări. Despre a lăsa aceste sentimente să ne domine sau a le transforma în energie vitală care să ne permită să trăim mai departe.

Micul prinţ, adaptare după povestea lui Antoine de Saint-Exupéry, este spectacolul care se va juca pe 12 octombrie, ora 19, la Sala Mare ARCUB.

Realizat de o echipă compusă din Ioana Macarie (conceptul, regia și coregrafia), Oana Drăghici (scenografia și costumele), Teodor Pisai (sound design), Micul prinţ este un spectacol de teatru – dans despre inocența copilăriei, o călătorie stelară a doi prieteni, un cuplu copil – adult, o relație umană care poate fi regăsită în orice familie. În distribuţie : Micul Prinț – Alexandru Floroiu, Aviatorul – Cătălin Frăsinescu, Exploratorul – Cosmin Vasile, Vulpea – Denisa Ispir, Șarpele – Manuela Hărăbor, Floarea – Silvia Maurițiu, Trandafirii – Alexandra Dogaru, Ioana Rufu, Anda Stoian, Carmen Mărgărit, Regele – Alexandru Obretin, Afaceristul – Florentin Munteanu, Înfumuratul – Cristina Marin Neagu.

În această aventură, copilul întâlnește personaje care îl ajută să descopere și să prețuiască lucrurile valoroase din viață – bucuria și jocul, generozitatea, bunătatea și frumusețea. Tot ele îi vor călăuzi în anevoiosul și uneori durerosul proces de maturizare. Adultul face o călătorie în sens invers, descoperind importanța inocenței în viața matură.

Micul prinţ

Durata: 60 minute fără pauză

Anatomia unui clișeu

Durată: 1 oră și 20 de minute, fără pauză

Bilete pe www.mystage.ro

Organizator : Teatrul Stela Popescu

# www.teatrulstelapopescu.ro

# www.facebook.com/TeatrulStelaPopescu

# www.instagram.com/teatrulstelapopescu