Organistul Eduard Antal: Pentru noi, a cânta pe această scenă reprezintă o imensă onoare și o responsabilitate pe măsură. Acest concert de orgă la patru mâini ne oferă ocazia de a ne conecta cu o moștenire muzicală ce se întinde pe mai bine de un secol, într-un spațiu în care marii muzicieni ai lumii și-au lăsat pe scenă o parte din sufletul lor.”

Organiștii Eduard Antal și Maria-Luisa Andrici, care au susținut în această vară concerte în opt catedrale și biserici din România, în Turneul Național ”Orgile României”, vor susține un concert extraordinar la patru mâini pe Regina Instrumentelor de la Ateneul Român din București.

Concertul celor doi artiști, care va avea loc marți, 5 noiembrie, de la ora 19:00, încheie Turneul Național ”Orgile României” 2024, iar biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Ateneului și online de aici: https://ove.ro/turneul-national-orgile-romaniei.

Suntem profund conștienți de puterea simbolică a orgii Ateneului Român, iar repertoriul pe care îl vom interpreta în acest concert este felul prin care dorim să ne exprimăm respectul și admirația pe care le avem față de acest simbol al culturii românești și față de publicul său. Nimic nu ar fi fost mai potrivit pentru închiderea festivă a ediției cu numărul șase a Turneului Național ”Orgile României” decât acest concert pe cea mai importantă scenă a muzicii clasice din România.  (organistul Eduard Antal)

Programul turneului dedicat Reginei Instrumentelor este alcătuit din lucrări pentru patru mâini și patru picioare ale compozitorilor Adolph Hasse și Denis Bédard, pe lângă aranjamente pe teme de Johann Sebastian Bach sau Wolfgang Amadeus Mozart.

Ne încearcă multe sentimente pozitive în apropierea acestui concert atât de important pentru cariera noastră și îi invităm pe toți oamenii de bunăvoință, iubitori devotați ai muzicii de orgă sau doar simpli curioși, să se alăture în sală bucuriei noastre și chiar îi provocăm la un troc: energia lor bună și molipsitoare la schimbul muzicii noastre sincere.” (organista Maria – Luisa Andrici)

 Detalii pe www.orgileromaniei.ro

Spot video: https://www.youtube.com/watch?v=5T8O5QnddIY

 PROGRAM MUZICAL: 

  1. Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Triosonata V în do major, BWV 529
  2. Max Reger (1873-1916) – Toccata în re minor, op. 59, nr. 5
  3. Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) – Church Sonata no. 10 in F major, K.244
  4. Louis Vierne (1870–1937) – Hymne au Soleil, Suite No. 2
  5. Adolf Hasse (1809-1863) – Fantezia în re minor op. 87
  6. Gabriel Fauré (1845-1924) – Valse din suita Dolly op. 56
  7. Enrico Bossi (1861-1925) – Scherzo în sol minor, op. 49, nr. 2
  8. Sergei Rachmaninoff (1873-1943) – Polka Italienne
  9. Charles-Marie Widor (1844-1937) – Simfonia a VI-a în sol minor, op. 42 nr. 2 – I. Allegro
  10. Denis Bédard (1950*) – Petite Suite: Introduction / Fanfare / Lied / Scherzando

5 noiembrie – București – ora 19:00 – Ateneul Roman

 Partenerii Turneului Național  ”Orgile României”

Partener principal: BRD Groupe Société Générale

Cu susţinerea: Alliance Healthcare

Partener de tradiție: JTI

Partener: The Culture Club

Sponsori : AQUA Carpatica, Purcari

Parteneri culturali : Institutul Cultural Român, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenția de carte, Ziarul Metropolis, RFI România, Cronicari digitali, www.demilioane.ro , Angelus TV, Enarmonia.

Parteneri culturali locali: Catedrala Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, Catedrala „Sfântul Iosif“ şi Arhiepiscopia Romano Catolică Bucureşti prin Oficiul pentru bunuri culturale ecleziastice şi patrimoniu, Primăria Municipiului Deva, Centrul Cultural Drăgan Muntean din Deva, Biserica Greco-Catolică „Immaculata”, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Centrul Municipal de cultură Arad, Primăria Municipiului Arad, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova”, Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” şi Primăria Vinga, Filarmonica ”George Enescu”

 BIOGRAFII

Eduard Antal, născut în 1992, organistul-titular al catedralei romano-catolice Sfântul Iosif din București și managerul de proiect al Bucharest Organ Fest Cantus Ecclesiae, este o prezență activă în lumea muzicii clasice.

Absolvent al ciclurilor de licență și de master în specializarea orgă la Universitatea Națională de Muzică București, sub îndrumarea profesorului Dan Racoveanu, Eduard continuă călătoria sa academică ca doctorand, avându-l drept coordonator pe profesorul și compozitorul Dan Dediu.

Eduard a reprezentat UNMB în proiectul „Young Musicians – Ambassadors of the National University of Music Bucharest” și s-a evidențiat ca laureat al Concursului național de interpretare „Ada Ulubeanu” în anii 2019 și 2020, primind și prestigiosul premiu „Franz Xaver Dressler” pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de orgă.

Recunoașterea performanțelor sale remarcabile a fost subliniată prin acordarea bursei de excelență din partea UNMB în 2018, iar în perioada 2017-2018 a fost bursier al Fundației „Principesa Margareta a României”, în cadrul programului „Tinere Talente”.

Eduard a susținut recitaluri ca solist în diverse țări precum Elveția, Polonia, Italia, Ungaria, Turcia, și în orașe importante din România, contribuind la promovarea muzicii de orgă într-un spectru internațional. Din anul 2020 realizează o incursiune în peisagistica instrumentelor de pe teritoriul României, concertând în cadrul Turneului național „Orgile României”.

Participând la festivaluri notabile la nivel național și internațional, precum SIMN, Festivalul Internațional de Orgă București, Organ Nights, Bucharest Organ Fest Cantus Ecclesiae, Eduard a confirmat abilitățile sale artistice și pasiunea pentru muzică.

Colaborările sale includ apariții ca solist alături de Orchestra Națională Radio, Big Band-ul Radio, Filarmonica Arad, și numeroase colaborări cu Filarmonica „George Enescu” din București, Corul Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra de Cameră Radio, Corul Academic Radio, Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, precum și orchestrele Universității Naționale de Muzică din București: „Universitaria”, „Concerto” și „BAROCkerii”.

De asemenea, Eduard este bursier al Institutului Cultural Român, la Paris, cu bursa „George Enescu” la Cité Internationale des Arts ceea ce îi oferă oportunitatea de a-și îmbogăți experiența artistică la nivel internațional. Eduard Antal continuă să îmbine virtuozitatea sa muzicală cu devotamentul față de promovarea și evoluția artei organistice în România și în afara ei. Mai multe detalii despre artist pe https://eduardantal.ro/

 Maria-Luisa Andrici s-a născut la data de 14 octombrie 1999, în localitatea Verona din Italia. A început studiul pianului la vârsta de 5 ani, un an mai târziu câștigând premiul I la categoria ei de vârstă, în cadrul Concursului Național de Interpretare Instrumentală „Carl Czerni” din Piatra Neamț. A absolvit Colegiul Național de Arte „Octav Bancilă” din Iași, clasa de pian, prof. Alexa Claudia.

Drumul său muzical s-a conturat prin participarea activă la olimpiade, masterclass-uri și concursuri atât la nivel național, cât și internațional. În vara anului 2022, a finalizat studiile de licență la „Universitatea Națională de Muzică București”, specializarea orgă, sub îndrumarea domnului profesor Dan Racoveanu. Pe parcursul celor patru ani de studenție, a susținut concerte de orgă, iar în 2020 a fost laureată a Concursului Național de Interpretare „Ada Ulubeanu”. În perioada 16-18 mai 2022, a participat la Masterclass-ul susținut de organistul Jean-Baptiste Robin în cadrul Bucharest Organ Fest Cantus Ecclesiae ediția a II-a.

Maria-Luisa Andrici și-a finalizat studiile de licență la Universitatea Națională de Muzică București, specializarea orgă, sub îndrumarea profesorului Dan Racoveanu, iar din iunie 2024, este absolventă a Conservatorului din Lugano, Elveția, unde a urmat programul de studii „Master of Arts in Music Performance” sub îndrumarea profesorului Stefano Molardi. Dincolo de pregătirea muzicală, Maria-Luisa a dorit încă de mică să își pună talentul în slujba oamenilor. Este una dintre promotoarele proiectului „Să dăruim iubire”, implementat în 2009 pentru a veni în sprijinul copiilor din deșertul Chalbi, Kenya. Prin evenimente, recitaluri, turnee și concerte vocale și instrumentale în țară și în alte părți ale lumii, a contribuit la conștientizarea și ajutorarea acestor copii.