Mai sunt câteva zile în care tineri muzicieni pot aplica pentru înscrieri la International Salbek Opera Masterclass – ediția a II-a – seria de cursuri de canto susţinute de trei mari soliști lirici: mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramón Vargas și soprana Leontina Văduva.

Este unicul masterclass de acest gen din România care se va desfăşura, ca și anul trecut, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, în județul Arad, în perioada 21 – 25 august, organizat de Asociația Castel Salbek.

Detalii de la ediția precedentă: Filmul evenimentului / A look behind the scenes of Salbek Opera Masterclass & Gala, August 2023 – YouTube

International Salbek Opera Masterclass 2023, retrospectiva festivalului/Festival in Review (youtube.com)

International Salbek Opera Masterclass se adresează tinerilor muzicieni cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care se pot înscrie până la data de 31 mai pe site-ul masterclass.salbekoperafestival.ro Selecția finală a cursanților care vor avea șansa de a participa la acest masterclass va fi făcută de cei trei profesori până pe 15 iunie.

International Salbek Opera Masterclass se va desfăşura în perioada 21-24 august 2024, pe Domeniul Castelului Salbek și în mai multe locuri din împrejurimile domeniului și se va încheia cu o Gală Extraordinară de Operă în Piaţa Primăriei din Arad, în aer liber, pe 25 august, cu Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijor David Crescenzi, solişti Valentina Naforniță, Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Cosmin Ifrim, împreună cu cei mai buni dintre cursanţii Salbek Opera Masterclass 2024.

Așadar, un program unic de cinci zile în care participanții vor beneficia, dincolo de ghidajul și îndrumările celor trei vedete internaționale, de posibilitatea de a participa ca asistenți sau parteneri de scenă la repetițiile și la Gala Extraordinară de Operă din Piaţa Primăriei din Arad, organizată în colaborare cu CMC Arad. Mai multe detalii găsiți pe site-ul www.salbekoperafestival.ro sau masterclass.salbekoperafestival.ro

Email contact: salbekoperamasterclass@gmail.com

Producător: Asociaţia Castel Salbek

Parteneri oficiali şi sponsori: Black Sea Oil & Gas, Banca Comercială Română, Medlife, Alexandrion

Parteneri: Centrul Municipal de Cultură Arad, Primăria Municipiului Arad, Filarmonica de Stat din Arad

Partener local: Primăria Comunei Petriș