United Way România celebrează 20 de ani de activitate, timp în care a ajutat peste 100.000 de persoane vulnerabile, prin proiectele de Educație, Integrare socio-profesională și Sănătate.

Cei 20 de ani de impact în comunitate au fost marcați, pe 1 octombrie 2024, printr-o Gală aniversară, cu mesajul ”De 20 de ani, Uniți pentru un viitor mai bun”, dedicată atât recunoașterii meritelor partenerilor care ne-au fost alături în acești 20 de ani, cât și contribuțiilor din ultimul an.

La eveniment s-au adresat publicului Excelența Sa, Kathleen Kavalec, Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, Dr. Sonya Anderson, Executive Vice President of United Way Worldwide’s International Network  și Lidia Fați, Președintele United Way România.

United Way România face parte din rețeaua globală United Way Worldwide, una dintre cele mai mari organizații nonprofit din lume.

”Viziunea United Way este aceea de a crea o comunitate unită, prosperă, capabilă de a-şi susţine membrii să-şi atingă potenţialul maxim, și în acești 20 de ani am făcut pași semnificativi în realizarea acestui obiectiv. Astăzi, sărbătorim împreună o călătorie plină de realizări și suntem uniți pentru un viitor mai bun. Iar cifrele o confirmă. În aceste două decenii, am ajutat peste 100.000 de persoane aflate în cele mai dificile momente din viață. Și acest lucru a fost posibil mulțumită împlicării a mai bine de 500 de companii, peste 5.000 de donatori, dintre care 140 de donatori majori și aproape 20.000 de voluntari. Toate aceste cifre spun de fapt un singur lucru, că puterea lui ”Împreună” este imensă. Mulțumim tuturor!”a declarat Adriana Dobrea, Director Executiv United Way România.

În cadrul Galei, au fost oferite trei trofee aniversare, care încununează cei 20 de ani de implicare. Laureații acestora au fost donatorii individuali Steven și Valeria van Groningen, compania Raiffeisen Bank și Fundața Joyo. De asemenea, pe scenă au fost decernate premii pentru partenerii corporate de nivel Platinum, Gold, Silver si Bronze, donatorii individuali de nivel Tocqueville și Leadership, și organizațiile neguvernamentale care s-au implicat în mod deosebit în proiectele emblematice ale fundației pe direcțiile strategice: Educație, Integrare socio-profesională și Sănătate.

Pentru a ilustra impactul United Way Romania în aceste două decenii, au fost selectate 20 de povești de succes, iar trei dintre protagoniști au urcat în ziua Galei pe scenă. Poveștile pot fi accesate la această adresă: https://www.unitedway.ro/20-de-povesti/  .

20 de ani de United Way în România: 106.702 persoane unice sprijinite

United Way România dezvoltă și implementează programe care îmbunătățesc viețile copiilor, adulților și vârstnicilor aflați în dificultate. Fundația activează în funcție de trei direcții strategice: acces la o educație de calitate, integrare socio-profesională care să asigure un venit suficient pentru a întreține o familie și acces la servicii bune de sănătate.

 Educație:

  • 54.940 de copii au primit suport educațional (activități de educație formală şi nonformală, activități de literație, educație în școli, spitale sau centre de plasament) şi suport material (rechizite, masă caldă/gustări, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse igienico-sanitare etc.);
  • 13.009 părinți spriiniți în a conștientiza importanța lecturii și educației au participat la Academia Părinților pentru dezvoltarea abilităților parentale și au primit ajutor pentru integrare pe piața muncii, la nevoie;
  • 4.309 profesori şi specialişti din comunități defavorizate au participat la diverse cursuri şi sesiuni de pregătire profesională, inclusiv prin curriculele dezvoltate de United Way.

Integrare socio-profesională:

  • 13.719 tineri, adulți și vârstnici au fost sprijiniți pentru o mai bună integrare socială, prin servicii de consiliere psiho-socială, consiliere profesională şi vocațională, în vederea accesării unui curs de calificare sau integrării pe piața muncii, consiliere juridică, dezvoltare personală, mentorat.

Sănătate:

  • 20.725 de copii, adulți şi vârstnici aflați în suferință, cu diferite afecțiuni şi un grad ridicat de sărăcie, au primit susținere pentru îmbunătățirea calității vieții, prin acces la servicii medicale şi medicamente; ca mijloace de prevenție au avut loc activități sportive şi de educație pentru sănătate.

Voluntari:

  • 19.968 de persoane au fost implicate în activități de voluntariat;
  • 83.287 de ore de voluntariat au fost oferite.

Gala United Way a fost prezentată de Maria Chiriță și Mihai Rădulescu, jurnaliști TVR.

Organizarea Galei a fost posibilă cu sprijinul sponsorilor KPMG, Regina Maria – Rețeaua Privată de Sănătate, Deloitte, Hellas Direct, Raifeisen Bank, Xella Romania și partenerului in-kind Dacris.

Despre United Way România

United Way România este o fundaţie românească afiliată la United Way Worldwide, SUA, a cărei activitate se concentrează pe cele trei direcții care pun bazele unei comunități prospere: acces la o educație de calitate, servicii bune de sănătate și un venit suficient pentru a întreține o familie. Acționăm ca un organizator comunitar, prin mobilizarea unei rețele extinse de parteneri din comunitate – ONG-uri, companii, instituții publice, lideri din societatea civilă, donatori și voluntari – să își coordoneze eforturile pentru a produce un impact colectiv

Foto Alex Damian