Vara Magică revine la Ateneul Român din București începând din 10 iulie

Vara Magică revine la Ateneul Român din București începând din 10 iulie 2019

Festivalul Internațional „Vara Magică” invită pentru a opta vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în această vară să vină la seria de 13 concerte camerale și simfonice ce se va desfășura între 10 iulie și 21 august, în serile de miercuri și joi, la Ateneul Român.

Crescând în anvergură an după an, Festivalul Internațional „Vara Magică” va aduce în 2019 pe scena Ateneului numeroase orchestre simfonice precum Orchestra Națională de Tineret din Danemarca, dirijată de Morten Ryelund, Orchestra Română de Tineret condusă de Cristian Mandeal – care va susține două concerte pe 18 iulie și 8 august, Orchestra Națională de Tineret a Portugaliei, la pupitru Pedro Carneiro, Romanian Sinfonietta Orchestra dirijată de Horia Andreescu, Orchestra Națională de Tineret a Olandei, condusă de dirijorul Antony Hermus, alături de orchestre de cameră precum Kamerata Kronstadt, sub bagheta lui Cristian Oroșanu, Musica Ricercata, avându-l ca dirijor pe Gabriel Bebeșelea, Croitoru String Virtuosi Orchestra, condusă de Gabriel Croitoru, dintre acestea prima care va evolua în festival, pe 10 iulie, fiind Virtuozii din București dirijată de Horia Andreescu. Programul va cuprinde și trei recitaluri camerale extraordinare susținute de violonistul Alexandru Tomescu și bandoneonistul argentinian Omar Massa, pe 11 iulie, apoi de trioul compus din pianistul Constantin Sandu, violonistul Rafael Butaru și violoncelistul Răzvan Suma și respectiv de soprana Teodora Gheorghiu și pianista Diana Ionescu.

Inițiatorul acestui festival, Dorin Ioniță, declara înaintea începerii actualei ediții : „Festivalul Vara Magică a început dintr-o necesitate. Vara nu se întâmpla nimic de acest gen în Bucureşti. Nu toată lumea pleacă din oraș, iar cultura nu intră niciodată în vacanţă. Avem nevoie de cultură, avem nevoie de destindere, avem nevoie de relaxare, iar acest festival mi s-a părut că este o necesitate şi că este foarte potrivit pentru noi, pentru bucureşteni. Era foarte mare nevoie de această îmbinare între destindere şi un mediu cultural de înaltă ţinută.

Așadar, 13 concerte, 6 seri cu orchestre simfonice din întreaga europă, 4 seri cu orchestre de cameră și 3 seri de muzică de cameră de cel mai înalt nivel vor reprezenta atracțiile acestui an la Festivalul Internațional „Vara Magică” din 10 iulie până pe 21 august, la Ateneul Român.

Festivalul Internaţional „Vara Magică” sprijină iniaţiativa „Noi construim un spital” al Fundaţiei „Dăruieşte viaţă”.

Biletele se pot găsi pe www.lanto.ro, www.bilete.ro și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 14 și 19.

Programul integral pe www.lanto.ro

Producător : Lanto Communication

Coproducători : Primăria Municipiului București prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București

Partener principal : NIRO Investment Group

Parteneri : Luxten, Oscar, Libra Internet Bank, Calibru 9, Vizual Graph, Asociaţia „Mâine va fi mai bine”, Fundaţia „Prietenii Muzicii – Serafim Antropov”, Borsec

Parteneri media principali : Radio România Muzical, TVR 3, Trinitas TV

Parteneri media : Radio România Cultural, România TV, Smart FM, Național TV, Naţional FM, B1 TV, Realitatea TV, Radio Trinitas, Agenția de carte, Mediatrust,  Liternet

***

Program Festivalul Internaţional “ Vara Magică” 2019

 Ateneul Român | 10 iulie – 21 august 2019

  1. Miercuri, 10 iulie

“VĂPAIE ȘI DESTIN

 Virtuozii din Bucureşti

Dirijor Horia Andreescu

Solist Serghei Malov – vioara

L.van Beethoven – 12 Contradansuri

L.van Beethoven – Concertul pentru vioara si orchestra in Re major, op. 61

L.van Beethoven – Simfonia nr. 2 in Re major, op. 36

  1. Joi, 11 iulie

“De la Bach la Piazzolla”

Alexandru Tomescu – vioara

Omar Massa – bandoneon

J.S. Bach – Arie din Suita a lll-a

G.F. Haendel  – Affetuoso din sonata in Re major

L.van Beethoven – Duo in Do major

Jules Massenet – Meditatie

Fritz Kreisler – Preludiu si Allegro

Ciprian Porumbescu – Balada

Astor Piazzolla – Bruno y Sarah

Astor Piazzolla – Calambre

Astor Piazzolla – Night Club 1960

Astor Piazzolla – Oblivion

Astor Piazzolla – Libertango

Omar Massa – Avincis Tango

  1. Miercuri, 17 iulie

“Arome muzicale nordice”

Orchestra Nationala de Tineret din Danemarca

Dirijor Morten Ryelund

Solist Stefan Diaconu – flaut

Jean Sibelius – Andante festive

Edvard Grieg – Suita Holberg

Sebastian Androne – Concert pentru flaut si orchestra

L.van Beethoven   – Simfonia nr. 1 in Do major, op. 21

  1. Joi, 18 iulie

“ Lirism și virtuozitate”   

 Orchestra Română de Tineret

Dirijor Cristian Mandeal

Solist Stefan Cazacu – violoncel

L.van Beethoven – Simfonia nr. 4 in Si bemol major, op. 60

P.I. Ceaikovski – Variatiuni pe o tema Rococo op. 33

J.Brahms/A.Schoenberg – Cvartetul cu pian op. 25

(arr. Arnold Schoenberg) 

  1. Miercuri, 24 iulie

“Capodopere Beethoveniene”

 Orchestra Nationala de Tineret a Portugaliei              

Dirijor Pedro Carneiro

Solist Antonio Rosado – pian

George Enescu – Preludiu la unison

  1. van Beethoven – Concertul pentru pian si orchestra nr.5, op.73 “Imperial”
  2. van Beethoven – Simfonia nr.  7, op. 92
  1. Joi, 25 iulie

“BaROCKIN’ Transilvania “  

 Orchestra Musica Ricercata

Dirijor Gabriel Bebeselea

Solista Rodica Vica – soprana

Georg Philipp Telemann – Concert pentru vioară în la minor, TWV 51:A2 / Ouverture (Emma und Eginhard), TWV 21:25*

Allegro – Andante – Presto

Vioară Solo: Dan-Iulian Druțac

Johann Sartorius Fiul – „Gerechter Gott“*

Rodica Vica

Georg Philipp Telemann – Völker-Ouverture “Les Nations” în Si bemol Major, TWV 55:B5*

Ouverture – Menuet 1/Menuet 2 – Les Turcs – Les Suisses – Les Moscovites – Les Portugais – Les Boiteux – Les Coureurs

Georg Philipp Telemann – „Meine Tränen werden Wellen, meine Seufzen ein Orkan” (Emma und Eginhard), TWV 21:25*

Rodica Vica

Michael Haydn – Sinfonia in G Major “Applausus”, Perger 8*

Carl Philipp Emanuel Bach – „Ist dieses Abrams Gott?” / „Will er, dass sein Volk verderbe?” (Die Israeliten in die Wüste), H.775*

Rodica Vica

Carl Philipp Emanuel Bach – Sinfonia în mi minor, WQ.177*

Allegro assai – Andante moderato – Allegro

Anton Hubatschek – „Die Fürstengrille”

Rodica Vica

W.A.Mozart – Adagio și fugă, KV.546

W.A.Mozart – „So quanto a te dispiace” (Mitridate, re di Ponto), KV.87

Rodica Vica

* Transcriere manuscrise: Gabriel Bebeșelea

  1. Miercuri, 31 iulie

“Nemuritorul Mozart”

Romanian Sinfonietta Orchestra 

Dirijor Horia Andreescu

Solist Alexander Sitkovetsky – vioara

W.A.Mozart – Simfonia nr. 31, “Pariziana”

W.A.Mozart – Concertul nr. 3 pentru vioara si orchestra in Sol Major, KV 216

W.A.Mozart – Simfonia nr. 40 in sol minor, KV 550

  1. Joi, 1 august

“SUNETELE DESTINULUI”

Constantin Sandu – pian

Stefan Horvath – vioara

Razvan Suma     – violoncel

  1. van Beethoven – Sonata pentru pian op.13 Patetica
  2. van Beethoven – Sonata pentru vioara si pian op.30 nr.2
  3. van Beethoven – Trio pentru pian, vioara si violoncel op.1 nr.3
  1. Miercuri, 7 august

 “ Vioara – regina instrumentelor”

 Croitoru String Virtuosi Orchestra

Solisti Simina Croitoru – vioara

Gabriel Croitoru – vioara

George Enescu – Aria, Scherzino, Nocturne si Balada

Ciprian Porumbescu – Balada

Constantin Dimitrescu – Dans Taranesc

Grigoras Dinicu – Ciocirlia, Ceasornicul, Hora lui Dobrica,   Hora sapte scari, Caruta        postei, Hora martisorului, Hora staccato

Autor necunoscut – Hora tiganilor

Fritz Kreisler –  Muzica vieneza pentru vioara si orchestra 

  1. Joi 8 august

“Călătorii romantice și moderne”

 Orchestra Romana de Tineret 

Dirijor Cristian Mandeal

Richard Wagner   – Preludiu si Moartea Isoldei

Richard Strauss   – Suita “Cavalerul Rozelor”

Dmitri Sostakovici – Simfonia nr. 5 in Re minor, op. 47

  1. Miercuri 14 august

“Dragoste şi viaţă de femeie”

Teodora Gheorghiu – soprano

Diana Ionescu – pian

  1. Schumann – Ciclul de lieduri Dragoste și viață de femeie op. 42
  2. Schumann – Ciclul de lieduri Liederkreis op. 39

Puccini – Boema  – Aria “Si. Mi chiamano Mimi”

Mascagni – L’amico Fritz – “Son pochi fiori”

Puccini – Turandot – „Tu che di gel sei cinta”

  1. Verdi – Traviata – Aria “Addio del passato”

Leoncavallo – Paiaţe – Aria Neddei “Stridono lassu”  

  1. Joi, 15 august

 “ANOTIMPURILE – De la Vivaldi la Piazzolla”

Kamerata Kronstadt

Dirijor Cristian Orosanu

Solista Rebecca Hartmann – vioara

Antonio Vivaldi – Anotimpurile

Astor Piazzolla   – Anotimpurile

  1. Miercuri 21 august

“Creații fantastice

 Orchestra Nationala de Tineret a Olandei

Dirijor Antony Hermus

Solist Alexander Gavrylyuk – pian

Igor Stravinsky – Le baiser de la fee: Divertimento

Serghei Rachmaninov – Variatiuni pe o tema de Paganini op. 43

Hector Berlioz  – Simfonia fantastica op. 14

Comenteaza