Biblioteca Metropolitană București (BMB) invită iubitorii de artă figurativă la vernisajul expoziției „Lăuntric” a artistului Constantin Tanislav, din cadrul Stagiunii Permanente de Artă Plastică „Temeiuri”. Evenimentul va avea loc marţi, 14 ianuarie, începând cu ora 18.00, la Artoteca BMB, Șoseaua Mihai Bravu, Nr. 4.

Absolvent al Liceului de Artă „Margareta Sterian” Buzău, promoția 1978 își desăvârșește studiile la Universitatea Națională de Arte din București, în clasa maestrului Petru Lucaci, Constantin Tanislav este o prezență puternică a simezelor actuale, însumând peste 20 de expoziții personale și de grup, precum și participări la tabere de creație.

„În peisajul artistic românesc creația pictorului Constantin Tanislav este singulară prin reprezentare, mișcare, culoare și sugestie. Culorile sale se combină și se recompun în funcție de lumină, de starea privitorului, de idee etc. […] Artistul ne oferă stări existențiale, ne dă posibilitatea să recompunem tabloul conform imaginației colective. Este un dialog al culorii, al formelor, al artei cu privitorul.” (Pușa Roth, scriitor, jurnalist, dramaturg)

Expoziţia este curatoriată de reputatul critic de artă, Radu George Serafim și de doamna  Carmen Olteanu, pictor și doctor în arte plastice.

Expoziţia de artă poate fi vizitată în perioada 14 ianuarie – 3 februarie, gratuit, conform programului Artotecii BMB. Informații suplimentare pot fi obţinute accesând site-ul instituţiei: https://www.bibmet.ro/filiale/filiale-sector-2/artoteca/.

 Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.