Tenorul Ștefan von Korch aduce tradiția în fața publicului printr-un concert-eveniment cu un caracter aparte, în care se împletesc valorile care au conturat, de-a lungul istoriei, profilul eroic al poporului român.
Dragostea, în toate formele sale, de la cea duioasă și arzătoare până la cea împlinită, dorul și jalea, dar și vitejia și dârzenia vor fi evocate prin piese interbelice, doine, cântece haiducești, lieduri și arii din îndrăgitele operete românești. Toate acestea vor alcătui programul recitalului „Zaraza”.
Spectacolul va emoționa prin interpretările pline de sensibilitate ale tenorului Ștefan von Korch și va căpăta accente dramatice prin vocea baritonului Adrian Mărcan. Pianistul Alexandru Mihai Burcă va completa atmosfera evenimentului prin interpretarea sa expresivă.
Tenorul Ștefan von Korch, gazda și coordonatorul artistic al stagiunii Musical Extravaganza, oferă câteva detalii despre concert:
„Vă invităm la un concert sensibil, cu nuanțe aparte, în care piese precum «Zaraza», «Of, inimioară», «Bagă, Doamne, luna-n nor» sau «Sărmană lăutară» vor contura un adevărat profil muzical românesc, un portret vibrant, în care tradiția și emoția se întâlnesc într-un spectacol cu rezonanțe autentice.”
Material video: https://youtu.be/B6ekQMWQUms?si=rCTo0CZOYotCs8a-
„Zaraza” reprezintă o incursiune profundă în universul valorilor care au definit spiritul românesc de-a lungul istoriei și un dialog sincer cu publicul, menit să scoată la lumină esența identității noastre culturale.
Fiecare moment artistic devine o poveste, iar fiecare interpretare, o punte între trecut și prezent, între memoria colectivă și trăirea individuală. Atmosfera spectacolului este una profund emoționantă, încărcată de nuanțe și sensibilitate, invitând spectatorii să redescopere frumusețea și profunzimea muzicii românești.
Material video: https://youtu.be/lQh8SEXOlYg?si=5MtRe7i9wdFVSS3w
Biletele sunt disponibile pe Ticketstore.ro, Biletlateatru.ro, Startickets.ro și DynamicTicket.ro.
Programul stagiunii Musical Extravaganza
Stagiunea Musical Extravaganza continuă cu următoarele evenimente:
- „Invitație la vals” – 22 noiembrie – Filarmonica „Paul Constantinescu”, Ploiești.
- „Zaraza” – 27 noiembrie – Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, București.
- „Carmina Burana” – 9 decembrie – Casa de Cultură a Studenților, Cluj-Napoca.
- „Christmas Extravaganza” – 18 decembrie – Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, București.
- „Iubesc femeia” – 14 februarie – Filarmonica Sibiu, Sala Thalia.
- „Carmina Burana” – 18 februarie – Casa de Cultură a Sindicatelor, Pitești. Bilete în curând.
- „Carmina Burana” – 21 februarie 2027 – Sala Palatului, București.
- „Carmina Burana” – 28 februarie – Casa de Cultură a Sindicatelor, Constanța.
- „Iubesc femeia” – 6 martie – Filarmonica „Paul Constantinescu”, Ploiești.
- „Iubesc femeia” – 12 martie – Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, București.
- „Messa da Requiem” de Giuseppe Verdi – 15 aprilie – Sala Palatului, București.
- „Carmina Burana” – 15 mai – Casa de Cultură a Sindicatelor, Oradea.
- „Messa da Requiem” de Mozart – 30 octombrie – Casa de Cultură a Studenților, Cluj-Napoca.
DESPRE SOLIȘTI
Ștefan von Korch – tenor, solist-gazdă
Tenorul Ștefan von Korch, a cărui voce este recunoscută în special pentru interpretarea partiturii din „Carmina Burana”, dar și pentru rolurile din opere precum „I Puritani”, „Bărbierul din Sevilla”, „Rigoletto” și „Elixirul dragostei”, este solist-gazdă și coordonator artistic al stagiunii Musical Extravaganza.
Proiect de pionierat cultural, Musical Extravaganza își propune să apropie opera și opereta de public prin concerte organizate lunar în Capitală, dar și prin evenimente desfășurate pe scenele filarmonicilor din Brașov, Pitești, Sibiu și Craiova.
Cu o prezență dinamică în viața culturală națională și internațională, Ștefan von Korch a deschis, în această toamnă, stagiunile Filarmonicilor din Satu Mare și Târgu Mureș cu lucrarea sa emblematică, „Carmina Burana”. De asemenea, a revenit pe scena Teatrului Național din București în concertul „Duelul Tenorilor” și a fost solist în „Stabat Mater” de Rossini, la Opera Națională din Iași, instituție pe scena căreia a evoluat și la începutul anului, în spectacolul „Văduva veselă 2.0”, în regia lui Andrei Șerban.
În 2025, a fost singurul solist român participant la concertele de mare tradiție „Los Tres Tenores”, organizate în America Centrală, alături de artiști din Spania și Honduras. Tot în acel an, a debutat la Ateneul Român în concertul „Concert la Curtea Imperială”, a deschis stagiunea Filarmonicii Arad cu „Carmina Burana” și a început anul pe scena Filarmonicii de Stat Transilvania, interpretând aceeași lucrare emblematică.
Ștefan von Korch este recunoscut pentru interpretarea partiturii de tenor din „Carmina Burana”, un pasaj aflat la limita capacităților vocii masculine, pe care îl abordează cu o deosebită ușurință. Datorită interpretării acestei lucrări, a fost invitat să participe la peste 40 de spectacole „Carmina Burana”, organizate de filarmonici și instituții de cultură din țară și din străinătate.
În 2024, a avut onoarea de a deschide Festivalul Palermo Classica cu această lucrare, apariția sa fiind apreciată atât de presa italiană, cât și de cea din România.
Numele său este legat și de peste 15 spectacole susținute la Opera Națională București, unde a fost invitat de-a lungul timpului în producții precum „Bărbierul din Sevilla”, „Elixirul dragostei” și „Falstaff”. Un alt moment important al carierei sale îl reprezintă premiera națională a operei „I Puritani”, de Vincenzo Bellini, una dintre cele mai solicitante partituri scrise pentru vocea masculină.
Anul 2024 s-a încheiat cu apariții importante la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, la Sala Palatului și la filarmonicile din Târgu Mureș și Timișoara.
În 2023, a fost singurul solist român din cadrul turneului „China Tour 2023”, alături de Orchestra Reino de Aragón din Spania.
De-a lungul carierei, a participat la trei premiere naționale: operele „I Puritani” și „La Sonnambula”, ambele de Vincenzo Bellini, și lucrarea vocal-simfonică „Messa di Gloria”, de Rossini. De asemenea, a fost implicat în premiera europeană a operei „Traiano in Dacia”.
A interpretat roluri specifice vocii sale în opere cunoscute precum „Rigoletto”, „Bărbierul din Sevilla”, „Elixirul dragostei” și „Don Pasquale”, pe scenele operelor din București, Cluj și Iași. Este, totodată, o prezență constantă pe scenele filarmonicilor din țară, unde a interpretat lucrări precum „Requiemul” de Mozart, „Oratoriul de Crăciun” de Bach și „Lobgesang” de Mendelssohn.
Pe plan internațional, a concertat la Metropolitan Concert Hall din Tokyo, Zhuhai Opera House, Nanjing Poly Grand Theatre și Chongqing Grand Theatre, la Opera din Kaiserslautern, Germania, la Auditoriumul din Zaragoza, la Palatul Steri din Palermo, la Teatro Verdi din Padova, Italia, la Sala de Concerte a Academiei de Muzică din Zürich și la Teatrul Național din Bratislava.
Despre stagiunea Musical Extravaganza
Concertele camerale din cadrul stagiunii Musical Extravaganza le oferă spectatorilor ocazia de a se întâlni cu nume reprezentative ale scenei lirice într-un cadru restrâns, care propune o perspectivă diferită asupra actului artistic față de cea oferită de impozanta scenă a operei. Totodată, proiectul își propune să apropie muzica clasică de publicul de toate vârstele.
Spectatorii sunt invitați să își admire soliștii preferați într-o atmosferă selectă, completată de acompaniamentul muzicii de cameră, care pune în valoare interpreții într-o manieră caldă și personală.
Primele două stagiuni Musical Extravaganza, desfășurate sub îndrumarea artistică a tenorului Ștefan von Korch, au inclus peste 20 de concerte de succes. Alături de solistul-gazdă, pe scenă au urcat sopranele Oana Maria Șerban, Cristina Maria Oltean, Daniela Bucșan, tenorii George Vîrban, Mihai Urzicana, Andrei Mihalcea și Alin Stoica, baritonii Adrian Mărcan și Fang Shuang, pianistul Alexandru Burcă, acordeonistul Emy Drăgoi, pianista Bogdana Cocîrlea și pianistul Marius Groza.
Printre colaboratori s-au numărat și Orchestra Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, în formulă de salon, precum și Orchestra Filarmonicii Pitești, considerată una dintre cele mai avangardiste din țară.
Începând cu stagiunea 2026-2027, Musical Extravaganza aduce în fața publicului și lucrări integrale, prima dintre acestea fiind cantata „Carmina Burana”, urmată de „Messa da Requiem” de Giuseppe Verdi.
