Zitec, lider pe piața de IT & Digital Marketing din România, specializat în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală, a preluat recent echipa și portofoliul Under Development Office, agenție de dezvoltare software specializată în aplicații mobile și una dintre cele mai populare firme de blockchain development din Europa, care a înregistrat în ultimii trei ani vânzări de peste 1,5 milioane de euro.

Pentru Zitec, preluarea agenției Under Development Office a vizat atât extinderea portofoliului de clienți, cât și creșterea echipei, întrucât membrii fondatori ai companiei și echipa de specialiști în dezvoltare de aplicații mobile, design și blockchain s-au alăturat integral echipei Zitec. Preluarea se înscrie într-un șir de astfel de acțiuni, după ce, începând cu 2016, Zitec a asimilat echipele și portofoliile Inotec și Cloud Bit, dar și echipele și portofoliile agențiilor Bright și Symbolic la finalul anului 2019.

Preluarea echipei Under Development Office ne va ajuta să accelerăm dezvoltarea capabilităților Zitec de a dezvolta soluții mobile, dar și să ne extindem paleta de servicii în zona de blockchain development, unde Udev are o vastă expertiză pe piață la nivel global și unde anticipăm proiecte interesante în perioada următoare. Suntem onorați de decizia clienților din portofoliul Udev de a continua colaborarea cu Zitec. În noua formulă  au acces la o echipă mai mare, cu expertiză crescută, care oferă servicii complete în zona digitală, de la consultanță și dezvoltare software, la UX și Digital Marketing”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO & Founding Partner Zitec.

Under Development Office a fost fondată în 2011 de Iulian Oprea, Ștefan Gergely și Dan Cernau. Compania, a realizat cu succes peste 100 de proiecte care au inclus design-ul și dezvoltarea de aplicații web și aplicații mobile pentru clienți precum Carrefour, BRD, Medicover, Transavia, Auchan sau Gibraltar Blockchain Exchange.  Agenția este renumită și ca fiind printre primele și cele mai populare companii de blockchain development din Europa, cu proiecte în diferite domenii precum transport, bancar, fintech, identitate digitală, lifestyle & entertainment.

“După aproape 10 ani în care am învățat cum să construim valoare pentru clienții din piețele de mobile și blockchain development la nivelul Europei, ne-am alăturat în formulă completă echipei Zitec, pentru ca împreună să oferim clienților o gamă completă de servicii în zona digitală și să sprijinim oamenii și organizațiile lor să înceapă ori să accelereze procesele de transformare digitală”, a adăugat Iulian Oprea, CEO & Founding Partner Under Development Office.

“Când am început colaborarea cu Under Development Office căutam un partener care să ne ajute să construim o platformă prin care să oferim o experiență cât mai bună clienților noștri vânzători și cumpărători. Pentru noi, continuarea colaborării cu echipa Zitec se traduce în oportunitate de a avea acces la o echipă mai mare cu expertiză pe mai multe servicii din aria digitală, care să ne ajute să ne atingem obiectivele pe termen mediu și lung de a fi  liderii în piața de electronice second-hand și recondiționate din România”, a spus George Moroianu, cofondator Flip.ro.

Flip.ro este un site românesc prin care utilizatorii vând și cumpără telefoane second hand și care a înregistrat vânzări de peste 1 milion de euro în primul an de activitate.

Zitec a anunțat recent creșteri ale veniturilor pentru prima jumătate a anului de peste 50% față de aceeași perioadă a anului 2019. Cu echipa în întregime în modul de lucru de la distanță, Zitec și-a susținut clienții și partenerii în transformarea digitală, ajutându-i să-și îmbunătățească eficiența în fața fluxului crescut de activitate, sau să depășească efectele negative ale pandemiei asupra afacerilor. Compania a înregistrat creșteri mari în special pentru segmentele de soluții software personalizate și soluții cloud prin proiectele dezvoltate cu clienți existenți precum Arctic, Decathlon, Sameday, STMicroelectronics, Credit Europe Bank, Flanco, Chimpex, sau clienți nou intrați în portofoliul companiei în primul semestru: Startarium și RGT Cycling.

Pentru 2020, compania estimează o creștere a cifrei de afaceri de până la 10 milioane de euro, bazată pe maturitatea parteneriatelor cu Google Cloud, Microsoft și Magento Commerce (Adobe), Zitec reușind să ofere clienților săi servicii cloud și e-commerce de top și acces la cele mai noi soluții.

Despre Zitec

Lider pe piața IT & Digital Marketing din România, cu birouri în București și Brașov, Zitec este specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, precum și servicii de digital marketing.

Zitec este una dintre puţinele companii româneşti certificată Google Cloud Premier Partner, Microsoft Application Development, Microsoft Gold Cloud Platform, Amazon AWS Technology Partner și furnizor al platformei de soluții e-commerce în cloud VTEX,  precum și Adobe Solution Bronze Partner.

Pentru activitatea sa din 2019, Zitec a fost desemnată “Compania Anului” la Gala ANIS România 2020 și “Angajatorul anului” la Romanian Business Services Forum & Awards 2020. Pentru serviciile de digital marketing, compania a fost nominalizată în topul agențiilor de digital din România conform Forbes în 2020 și 2019. În 2019, Zitec a fost declarat “Best Workplace” la Romanian Business Services Awards și a primit Premiul Juriului pentru “Angajatorul anului” la Romania Insider Awards, după ce, cu un an în urmă, s-a clasat în Top 3 al celor mai apreciați angajatori din România, conform site-ului undelucram.ro și în “Topul companiilor din IT pentru care să lucrezi” realizat de Revista BIZ. Campania de donare de sânge la birou lansată de Zitec la nivel național – #cei1024 – a fost premiată cu “Cel mai bun proiect intern de CSR” la Gala Oameni pentru Oameni 2017, “CSR Initiative of the Year” la Romanian Outsourcing & Shared Services Awards și “CSR Program of the Year” la Galele ANIS din 2018 și 2019, precum și premiu la Categoria “Parteneriat Intersectorial”, în cadrul Galei Romanian CSR Awards 2020.