Primăria Capitalei prin Biblioteca Metropolitană București (BMB) și Teatrul Dramaturgilor Români (TDR) va sărbători Ziua Culturii Naționale printr-un proiect cultural online, finanțat de Ministerul Culturii.
În perioada 15 – 31 ianuarie, BMB şi TDR vor desfăşura proiectul „Opere pe rafturile bibliotecii: muze și muzicalitate” – o serie de evenimente înregistrate, de muzică şi poezie românească, realizate cu sprijinul actorilor şi muzicienilor români, consacraţi sau în curs de afirmare.
Iubitorii de poezie și muzică sunt așteptați vineri, 15 ianuarie 2021, pe pagina principală de Facebook a BMB, unde vor putea urmări, de la ora 17:00, un spectacol muzical în al cărui repertoriu vor fi cântece inspirate din lirica românească, interpretate de cunoscuţi solişti de operă. Totodată, în perioada 15 – 31 ianuarie, vor fi postate recitaluri de versuri din creaţia eminesciană.
În contextul actual, în care participarea fizică la evenimente culturale nu este posibilă din cauza pandemiei, nevoia de a avea acces la acte de cultură de calitate este mai mare ca niciodată. Astfel, prin seria de evenimente propuse, prin complexitatea lor, BMB și TDR vor contribui direct la promovarea valorilor culturale naționale, dând posibilitatea spectatorilor online de pretutindeni de a reflecta la modul în care cultura și arta, manifestări cheie ale umanității, reprezintă un resort nesecat de susținere și perpetuare a specificității naționale și universale.
Proiectul „Opere pe rafturile bibliotecii: muze și muzicalitate” este un proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii.