Lunile noiembrie și decembrie sunt binecunoscute pentru campaniile de reduceri și promoții, iar în contextul economic actual, cu o inflație crescută și prețuri majorate de la o lună la alta, românii se uită acum mai ales la ofertele și promoțiile care le permit să se bucure de produsele și serviciile de care au nevoie la un cost mai avantajos. În acest context, tbi bank, o bancă challenger din Europa de Sud-Est, și unul dintre cei mai mari retaileri de electronice și electrocasnice din țară, Demax, lansează o ofertă specială pentru a-i ajuta pe români să obțină mai ușor finanțare pentru o gamă largă de produse electronice și electrocasnice la prețuri avantajoase.
In primele 10 luni ale acestui an, s-a observat o creștere accelerată a cererilor de finanțare prin tbi bank din partea clienților pentru produsele electronice și electrocasnice comercializate de către retailer-ul Demax, față de aceeași perioadă a anului trecut. Clienții au acces la o gamă largă de produse electronice și electrocasnice de calitate și beneficiază de opțiunile de finanțare oferite de tbi bank, cum ar fi BNPL, prin care pot achita în rate fixe între 6 și 60 de luni și valori de până la 20.000 de lei la dobânzi avantajoase.
„Am avut un an delicat din punct de vedere al prețurilor, cu o inflație galopantă care a redus puterea de cumpărare a oamenilor. Dar, sezonul cumpărăturilor de sărbători, începând cu Black Friday, este o ocazie excelentă pentru a găsi produsele de care avem nevoie sau pe care ni le dorim la prețuri mult mai bune, deoarece comercianții oferă reduceri importante. Împreună cu parteneri puternici precum Demax, credem că putem să ne ajutăm clienții să diminueze impactul unui an greu, cu o finanțare facilă și o gamă largă de produse de calitate”, spune Ionut Sabadac, VP Merchant Solutions, tbi bank.
Înființată în 1995, Marelvi este unul dintre cei mai vechi și mai mari distribuitori români de echipamente electronice și electrocasnice. După fuziunea din 2020 cu Demax, compania a decis ca toate magazinele Practic Electrocasnice din trecut să devină Demax. Compania este împărțită pe 3 piloni, constând în distribuție, cu un portofoliu de peste 200 de clienți, retail, cu 30 de magazine, și segmentul de magazin online reprezentat de www.demax.ro. La finalul anului 2022, grupul a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 350 milioane de lei.
„Întotdeauna am încercat să oferim oamenilor produse mai bune, la prețuri accesibile, care să îi ajute să aibă o viață mai confortabilă și mai ușoară. Un acord cu un partener de finanțare puternic precum tbi bank ne ajută să ne menținem obiectivele chiar și într-un mediu economic dificil”, spune Gabriel Harja, Director Retail, magazine fizice Demax.
Despre tbi bank
𝐭𝐛𝐢 bank este o bancă de tip ”challenger” din Europa de Sud-Est și lider regional în domeniul soluțiilor de plată alternative, care a construit un ecosistem prin îmbinarea instrumentelor de finanțare cu shopping-ul pentru a răspunde nevoilor clienților. Se concentrează pe sprijinirea comercianților pentru a-și dezvolta afacerile, precum și pe oferirea de produse și servicii financiare consumatorilor, care să le facă viața mai ușoară. În prezent, operează în România, Bulgaria, Grecia, Germania și Lituania. Prin diverse canale digitale și parteneriate de încredere cu aproape 20.000 de comercianți, 𝐭𝐛𝐢 are un portofoliu de 2 milioane de clienți și a acordat aproape 550.000 de credite în 2022. Modelul său de afaceri și abordarea axată pe client au dus la transformarea sa într-una dintre cele mai profitabile și eficiente bănci din regiune.