Actualul context economic și social a crescut nevoia românilor de a avea acces la instrumente mai eficiente de finanțare, inclusiv pe zona asigurărilor, unde costul polițelor de asigurare a tot crescut în ultimii ani. tbi bank, una dintre cele mai importante bănci de tip challenger din Europa de Sud-Est, care oferă soluții de plată flexibile, a încheiat un parteneriat cu unul dintre cei mai dinamici brokeri de asigurări din România, Pint.ro Broker de Asigurare. Clienții pot acum să cumpere mai ușor asigurări, inclusiv cele auto obligatorii RCA, prin soluția Buy Now, Pay Later (BNPL), în 4 rate fără dobândă sau în 6-12 rate cu dobândă.

Soluțiile de finanțare de tip BNPL sunt mai ușor de accesat și permit o eșalonare rapidă a costului total al oricărei achiziții, în rate egale. În acest fel, clienții pot face mai multe achiziții sau pot cumpăra produse cu o valoare mai mare, iar comercianții pot satisface mai bine nevoile consumatorilor.

„Mediul economic și social din prezent este unul complicat, iar costurile continuă să crească, inclusiv dacă vorbim despre primele de asigurare. Consumatorii au o nevoie tot mai stringentă de instrumente de finanțare eficiente, astfel că rămânem aproape de ei prin acest acord cu Pint.ro Broker de Asigurare, un jucător extrem de dinamic pe piața de brokeraj”, spune Ionuț Sabadac, VP Merchant Solutions, tbi.

 Site-ul Pint.ro funcționează de 18 ani, trecând printr-un rebranding în 2014. Polițele se emit prin Pint.ro Broker de Asigurare încă din 2009. Profilul clienților este foarte divers, tbi având aprobări de plată în rate la clienți cu vârste de la 19 la 72 de ani.

„Pentru noi, a fost mereu prioritar accesul ușor al clienților noștri la asigurările auto obligatorii RCA, în special în acest context economic și social delicat. Am încheiat acest acord cu un partener puternic, de talia tbi bank, tocmai pentru a ne ajuta clienții să achiziționeze mai ușor orice tip de asigurare au nevoie”, a spus Alexandru Pintilie, Fondator, Pint.ro Broker de Asigurare.

 În anul 2023, societățile de asigurare autorizate și reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au subscris prime brute în valoare de aproximativ 18,2 miliarde lei, în creștere cu circa 10% față de valoarea înregistrată în anul 2022, conform datelor prezentate de ASF.

Despre tbi bank

 𝐭𝐛𝐢 bank este o bancă challenger din Europa de Sud-Est și lider regional în domeniul soluțiilor de plată alternative, care a îmbinat serviciile de finanțare și cele de shopping pentru a răspunde mai bine nevoilor clienților. Banca se concentrează pe sprijinirea comercianților în vederea dezvoltării afacerilor, precum și pe oferirea de produse și servicii financiare menite să ușureze viața consumatorilor. În prezent, este activă în Bulgaria, România, Grecia, Germania și Lituania. Prin diverse canale digitale și parteneriate de încredere cu peste 26 000 de comercianți, 𝐭𝐛𝐢 are o bază de peste 2 milioane de clienți și a acordat aproape 750 000 de credite în 2023. Modelul său de afaceri și abordarea axată pe client au dus la transformarea sa în cea mai profitabilă și eficientă bancă din regiune.