Kaufland România a lansat „Zodiac la bani mărunți”, un proiect digital inedit conceput sub forma unei emisiuni de astrologie de tip concurs, unde oamenii primesc recomandări de cumpărături pe baza semnului astrologic.

Proiectul este difuzat pe canalul oficial de Youtube al Kaufland și include patru episoade, în cadrul cărora câte doi invitați răspund întrebărilor, probelor și provocărilor lansate de cele două gazde, pentru a câștiga titlul de cunoscător absolut al zodiilor la cumpărături. La finalul fiecărui episod, cei care menționează într-un comentariu zodia căreia îi aparțin pot câștiga, prin tragere la sorți, 3 vouchere de cumpărături în magazinele Kaufland, în valoare de 500 de lei fiecare.

În fiecare episod, Gabriela Atanasov și Vlad Drăgulin interpretează rolul gazdelor, Afrodita Jupiter Popescu și Mercur În Retrograd, și îi supun pe cei doi concurenți la trei probe, în care abundă umorul și buna dispoziție. Tema se concentrează în jurul câte unei categorii de semne zodiacale – apă, foc, aer și pământ -, iar concurenților le sunt testate cunoștințele despre zodii și comportamentul lor la cumpărături. Astfel, pe parcursul celor patru ediții ale „Zodiac la bani mărunți”, Oana Zara și Bogdan Medvedi, Cătălin Botezatu și Raluca Bădulescu, Speak și Ștefania, Codin Maticiuc și Eli Neicuț vor face spectacol în încercarea de a fi desemnați câștigători.

Ne-am dorit să realizăm un serial creativ și plin de umor, în care am plecat de la afinitatea pe care mulți români o au pentru semnele zodiacale. Așa am lansat o provocare, pornind de la premisa că putem prezice viitorul coșului de cumpărături al clienților, pe baza zodiei. Zodiac la bani mărunți se adresează, într-o notă de umor, atât celor care cred, măcar până la un punct, în predicțiile astrelor, cât și tuturor fanilor Kaufland, care pot folosi acest show ca pe un moment de relaxare și un prilej de a câștiga premii. Credem că acest proiect consolidează poziția Kaufland de partener de încredere la cumpărături al românilor, retailerul unde găsești mereu cele mai bune oferte. De asemenea, ne-am propus să evidențiem și latura ludică a brandului, pentru că avem cu toții nevoie și de veselie”, a spus Silviu Buidan, Head of Digital Marketing & Events Kaufland România și Republica Moldova.

Pe canalul oficial de Youtube al Kaufland pot fi deja vizionate primele două episode ale proiectului, urmând ca ultimele două să fie lansate până la finalul lunii august.

„Zodiac la bani mărunți” este cel mai recent proiect digital al Kaufland, care se adăugă unei lungi serii de inițiative. Dintre acestea, numeroase au fost premiate la competiții de profil, la nivel local și internațional, sau au fost incluse în topuri relevante pentru industrie. Astfel, în ediția din 2023 a Top Social Brands, o analiză exhaustivă a peisajului social media din România, Kaufland a ocupat poziția a doua. Acest clasament evidențieză noile tendințe în domeniu, inovațiile realizate de branduri și cele mai eficiente campanii din mediul online românesc.

Campania “Pe limba românilor”, lansată în 2022, a obținut șapte premii la festivaluri prestigioase din România, precum Webstock (Gold la categoria Best web series), Internetics (Silver la categoriile Retail și Online Branded Content), PR Awards (Gold, pentru Social Media și Silver, pentru Digital PR), IAB MIXX Romania (Gold, pentru Video Advertising Campaign) și din afară, IAB MIXX Europa (Bronz, pentru Social Media).

„Pe limba românilor” a fost o campanie online de tip edutainment dedicată dezvoltării identității de brand a mărcii proprii „K-Vreau din România”, care a avut ca obiectiv reconectarea românilor la valorile străvechi, precum limba română, înțelepciunea și umorul popular asociat cu mâncarea.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.500 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 168 de magazine în România. În 2023, Kaufland România a primit pentru a cincea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.