Juraj Kováč, Creative & Strategy Director la THIS IS LOCCO & Președinte ADC Slovacia, va fi Președintele Juriului competiției Internetics, proiect The Institute, pentru ediția cu numărul 24.
„Sunt foarte încântat și onorat să fiu Președintele Juriului Internetics pentru ediția din acest an și aștept cu nerăbdare să văd cele mai bune lucrări de comunicare online din România. De ani de zile admir creativitatea și inovația campaniilor românești, iar unele dintre ele chiar au devenit preferatele mele. De exemplu, transformarea americană a batonului de ciocolată ROM este un studiu de caz reper pentru mine de cum poți inova un produs tradițional. Abia aștept să recunosc munca remarcabilă a persoanelor și echipelor talentate care continuă să depășească limitele publicității digitale în România” – ne-a transmis Juraj.
Juraj Kováč este unul dintre cei mai premiați creativi din regiune, cu peste 250 de premii adunate în competiții internaționale de creativitate și eficacitate, precum: Global Grand Effie, Euro Effies, Cannes Lions, Eurobest, Epic sau Golden Drum. Campaniile sale sunt cunoscute pentru faptul că îmbină cele mai noi tehnologii și pop culture-ul în moduri neașteptate. Juraj este, de asemenea, și Președinte al Art Directors Club Slovacia, unde se dedică promovării comunității creative din țară.
THIS IS LOCCO este o agenție independentă full service, fondată în 2012 în Bratislava, Slovacia și specializată în campanii publicitare crossline, care combină cultura, creativitatea și tehnologiile. Această abordare unică creează experiențe ieșite din comun pentru consumatori și profit pentru branduri. THIS IS LOCCO este cea mai premiată agenție slovacă din ultimii ani, câștigând premiul Best Digital Agency 3 ani la rând și Best Advertising Agency 2 ani la rând. Totodată, la Golden Drum 2023 a fost desemnată cea mai bună agenție independentă.
Ediția cu numărul 24 a competiției Internetics înregistrează anul acesta 150 de proiecte înscrise, care urmează să fie evaluate în două runde de jurizare. Proiectele nominalizate vor fi anunţate pe 11 noiembrie, iar câştigătorii pe 25 noiembrie, în cadrul Galei de Premiere Internetics 2024.
Internetics 2024 reuneşte 28 de agenţii şi companii participante care au înscris proiecte pentru 59 de branduri și ONG-uri.
Participanții și-au înscris proiectele în șase categorii principale: Website & Mobile, Social Media & Communities, Video, Digital Brand Experience & Activation, Digital Campaigns și Internetics Digital for Good. Categoria cu cele mai multe înscrieri este Digital Campaigns – cu 47 de lucrări, urmată de Social Media & Communities – cu 39 de înregistrări în concurs, apoi Digital Brand Experience & Activation – cu 31 de proiecte.
Secţiunile cu cele mai multe înscrieri în competiţie sunt: Act and React – cu 18 lucrări de evaluat, Best Community Engagement – cu 17 înscrieri și Influencer Marketing, care a adunat 12 proiecte înscrise.
Juriul Internetics 2024 reunește 98 de juraţi specialişti în marketing digital şi comunicare online, dar şi un set de experţi în research şi media, consultanţi independenţi şi reprezentanţi din buticuri de consultanţă online din România. Reprezentanţii companiilor provin dintr-un mix divers de industrii: retail, telecom, FMCG, e-commerce, financial services, technology & apps, real estate şi altele.
Procesul de jurizare se desfăşoară în două runde: o primă rundă de evaluare online, individuală, care stabileşte nominalizaţii Internetics 2024 şi o a doua rundă în care juraţii se vor reuni pentru a stabili trofeele pentru fiecare secţiune. Ȋntâlnirile pentru stabilirea câştigătorilor competiţiei Internetics 2024 vor fi conduse de Juraj Kováč – Jury Chair Internetics 2024.
Ediția cu numărul 24 se desfășoară sub mesajul „Internetics. Update your clout.” și prezintă modul în care festivalul Internetics face un update de imagine și de prestigiu online tuturor celor implicați: participanți, jurați – agențiilor și valorii portofoliului lor, dar și brandurilor pentru care lucrează.
Gala de Premiere Internetics 2024 va avea loc în data de 25 noiembrie.